Prefectul de Timis vrea sa le faca membrilor colegiului prefectural instructaj de folosire a telefonului mobil

De Valentin Rusu
Reactualizat la:
Prefectul de Timis vrea sa le faca membrilor colegiului prefectural instructaj de folosire a telefonului mobil
© TION - Eugen Dogariu
Prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, a fost deranjat de ocupaţiile membrilor colegiului prefectural în timpul şedinţei de luni. Nu s-a abţinut şi le-a atras atenţia. Unii dintre ei erau preocupaţi de orice altceva decât de ce se discuta la colegiu. 

Ce făceau unii dintre conducătorii instituţiilor deconcentrate în timpul şedinţei? Butonau telefoanele, ori chiar mai răspundeau la ele. În plus, aparatele acestea mai şi sunau, nefiind activat modul silenţios.

Prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, are de gând să le facă un instructaj şefilor de deconcentrate care participă la colegiu pentru folosirea telefoanelor mobile pe silenţios.

„Au vorbit mai mulţi. A sunat telefonul de vreo trei ori şi nu era pe silenţios. Dacă se mai întâmplă acest lucru voi face instructaj de folosire a telefonului – cum să pună telefonul pe modul silenţios. Am constatat că în timpul colegiului prefectural unii colegi au fost foarte activi pe ceea ce înseamnă telefoane. Am fost curios să ştiu dacă chiar era nevoie să fie atât de activi”, a spus prefectul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !