Pragu’ De Sus, in concert de Martisor

De A. M. A.
Pragu’ De Sus, in concert de Martisor
© foto: Facebook/Pragu' de sus
Una dintre cele mai îndrăgite trupe în urbea de pe Bega, Pragu’ De Sus, va face show de Mărțișor pentru timișoreni.

„Vă așteptăm le cel mai tare LIVE de MĂRȚIȘOR! Nebunie, frumusețe, emoție, bucurie, toate le puteți trăi alături de trupa PRAGU’ DE SUS!”, transmit organizatorii evenimentului.

Pragu’ de Sus face parte din noul val al muzicii românești. Unii spun că sunt o trupă pop-rock, alții că merg spre folk alternativ, iar ei acceptă orice provocare, atâta timp cât rămân originali și ancorați în realitate. Băieții au editat 4 albume: Decupaj Sonor (2004), Ultimul Poet (2009), Blocaj în Verde (2013), Azi te vreau (cu Mircea Vintilă, 2016).

Grupul a fost prezent la semifinala Eurovision România 2018 de la Timișoara, cu piesa „Te voi chema”, al cărei videoclip a fost lansat în luna februarie a acestui an.

Pe lângă propriile compoziții, băieții cântă folk-rock românesc, cover, colaje inedite, iar publicul devine un element esențial al showului. Solistul Călin Bârcean și Pragu’ de Sus au redeschis culoarele folkului în zona de vest a țării, prin apariții regulate și colaborări de durată cu artiști precum Mircea Vintilă, Mircea Baniciu (cu care s-a înregistrat piesa „Nimeni, nimeni” în 2009), Ducu Bertzi, Marius Bațu și alții. Proiectele trupei au atras și muzicieni timișoreni, Horea Crișovan fiind prezent pe ultimele două albume Pragu’ de Sus.

Concertul va avea loc la The Note Pub, vineri, 2 martie, de la ora 22.00, iar intrarea este 25 de lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !