Pragu’ de Sus canta pentru timisoreni de 1 Mai

De S.B
Pragu’ de Sus canta pentru timisoreni de 1 Mai
© Foto: Facebook/PragudeSus
Timișorenii melomani sunt invitați la un concert special, chiar de 1 Mai. Este vorba despre un eveniment care îi va avea în centrul atenției pe băieții de la Pragu’ de Sus. Mai mult, aceștia au pregătit o surpriză pentru fani și vor concerta într-o nouă formulă.


Evenimentul va avea loc vineri, 1 Mai, la Josefin Pub.

Trupa Pragu’ de Sus a sărbătorit zece ani de existență în 2014. Pentru a marca evenimentul, fanii au fost invitați la un super-concert la care au urcat pe scenă Mircea Vintilă și Maria Răducanu. Trupa și-a început activitatea în anul 2004, an în care a lansat și primul material discografic, respectiv albumul „Decupaj Sonor”. Trupa a rămas printre cele mai îndrăgite formații din Timișoara, iar membrii acesteia au decis să rămână în sfera folk și pop-rock. Pragu’ de Sus a cântat sute de piese în concertele sale și a reușit să compună și în jur de 30 de melodii proprii.

La concertul de pe 1 Mai, Pragu’ de Sus va urca pe scenă într-o nouă formulă, care îl include și pe Florin Demea, chitarist în proiectele: Riff, un joc a fost și Mozart Rocks – Romania.

Astfel, pe scenă, în fața publicului timișorean, vor urca Călin Bârcean (vocal și chitară), Costel Adrian Rasuceanu (chitară bas și voce), Valentin Potra (tobe) și Florin Demea (chitară electrică).

Cei care vor să se bucure de evenimentul live marca Pragu’ de Sus sunt așteptați în Josefin Pub de la ora 21. Intrarea la eveniment este liberă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase