Poti cumpara teren pentru constructia unui orfelinat langa Timisoara, pentru copiii abuzati

De Adrian Panduru
2Comentarii
Poti cumpara teren pentru constructia unui orfelinat langa Timisoara, pentru copiii abuzati
© Poti cumpara teren pentru constructia unui orfelinat langa Timisoara, pentru copiii abuzati
Cei care vor să-i ajute pe copiii abuzați din Timișoara să-și găsească un loc unde să fie ocrotiți, pot face acum un gest care să reprezinte o ”cărămidă” importantă într-un demers care va duce la construcția unui astfel de orfelinat. O asociație din Timișoara are nevoie de bani pentru a cumpăra un teren pe care să construiască un centru dedicat acestor copii. Și tu poți dona… pentru un metru pătrat.

Asociația Arca are nevoie de 25.000 de euro pentru achiziționarea unui teren pe care își propune să construiască un centru de dezvoltare și îngrijire a copiilor abuzați, care sunt găzduiți în centre de plasament, în condiţii mai puţin prielnice dezvoltării lor optime.

Asociația își propune să realizeze orfelinatul la Moșnița Veche, pe un teren cu o suprafață de 3.000 mp.

O jumătate din terenul vizat a fost donată deja de proprietar din pură generozitate, iar cu 40 de lei poţi şi tu cumpăra un metru pătrat din acest spațiu.

„Am înființat asociația aceasta din dorința de a ajuta copiii abandonați să își găsească un scop, un rol și un loc în lumea în care trăiesc, pe care sa îl numească acasă. Ei, cele mai nevinovate suflete care, din păcate, sunt victimele neglijenței oamenilor orbiți de problemele de zi cu zi. Să revedem pe fețele lor, zâmbete zglobii de copii, este cea mai mare dorință și împlinire pentru noi. Pentru ca toate acestea să devină realitate, avem nevoie de ajutorul vostru, a tuturor celor care doriți să fiți parte împreună cu noi, în acest proiect. Avem nevoie de oameni care să ajute cu o inimă curată și plină de bucurie. În sensul acesta, vom înființa un orfelinat în Timișoara, care va fi mai mult decât o casă copiilor. În noi, ei vor găsi o familie, care le va oferi sprijin, educație și un viitor, pentru ca ei să fie oamenii pe care generațiile viitoare se vor baza”, transmit reprezentanții asociației.

Mai multe amănunte despre cum puteți cumpăra terenul necesar orfelinatului și date despre asociație găsiți aici la următorul link.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor