Peste 1200 de persoane au decedat din 2012 din cauza producerii unor incendii

De Marcel Hoster
Peste 1200 de persoane au decedat din 2012 din cauza producerii unor incendii
© foto: arhiva
În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2018 au avut loc peste 40.000 de incendii la locuințe, soldate cu circa 3.400 de persoane decedate sau rănite, iar majoritatea evenimentelor se petrec în sezonul rece şi au un impact major prin pierderile umane şi materiale pe care le provoacă, am aflat de la principalul furnizor local din domeniul distribuției de gaze naturale.

Circa 6.000 de incendii la locuințe au loc, în medie, anual în România, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) pentru perioada ianuarie 2012-octombrie 2018.

Dintre acestea, 110 evenimente au fost generate de scăpările de gaze – incidente în urma cărora zeci de familii au fost afectate prin pierderea sau rănirea persoanelor dragi, ori prin distrugerea locuințelor. Incidentele au avut un impact major, circa 30% soldându-se cu decese și cu distrugerea a mai mult de o proprietate. Peste 70% dintre decese s-au petrecut în sezonul rece, mai exact începând cu luna octombrie, până în luna martie.

Scăpările de gaze au provenit în cea mai mare parte de la instalațiile/aparatele de utilizare a gazelor naturale din locuințe, sau de la buteliile de aragaz, iar incidentele astfel generate ar fi putut fi evitate cu ușurință dacă s-ar fi respectat un set minim de reguli de siguranță.

În perioada următoare, reprezentanții furnizorului de gaze naturale şi I.G.S.U. se vor concentra pe lansarea unor mesaje destinate prevenirii incidentelor cauzate de scăpările de gaze, prin intermediul unei campanii naționale de informare a populației.

„Chiar dacă statistic numărul incidentelor cauzate de scăpările de gaze nu este foarte mare, impactul acestora este devastator de aproape fiecare dată. Suntem extrem de marcați emoțional de știrile care prezintă vieți şi gospodării distruse şi cu toate acestea persistă practica ignorării cu ușurință a regulilor de siguranță. Este o atitudine din care nu avem decât de pierdut, pentru că oricând se poate întâmpla o tragedie!”, declară Frank Hajdinjak, director general al E.ON România.

“Sunt deja 6 ani de când reușim, cu ajutorul parteneriatului cu E.ON România, să consolidăm cultura preventivă și să salvăm vieți. În toată această perioadă, am încercat să schimbăm comportamente și mentalități prin mediatizarea unor informații vitale. Drumul în formarea unei culturi preventive trebuie continuat și susținut, pentru limitarea numărului de tragedii și incidente, iar acest lucru se poate realiza doar prin intermediul unor parteneriate stabile și de durată”, afirmă General de brigadă Dan-Paul Iamandi, Inspector general I.G.S.U.

Conform I.G.S.U., în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2018, în România au avut loc aproape 40.000 de incendii la locuințe. În urma acestora circa 1.200 de persoane au decedat şi alte peste 2.200 au fost rănite. Potrivit analizei incendiilor soldate cu decese, principalele cauze ale acestor evenimente sunt coșurile de fum defecte sau necurățate (24,15%), instalațiile electrice defecte sau improvizate (13,72%), mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (15,69 %), focul deschis (16,73%), acţiunile intenţionate (5,36%) şi scăpările de gaze (3,3%).

Evenimentele generate de scăpările de gaze pot fi prevenite, una dintre regulile care trebuie respectate obligatoriu fiind manevrarea corectă a aparatelor de gătit sau a sobelor de încălzit care se bazează pe utilizarea gazelor. Apelarea la specialiști atunci când sesizăm probleme la instalațiile interioare de gaz este, de asemenea, o măsură de prevenție foarte importantă. Orice improvizație, cât de mică, la instalațiile interioare de gaze poate duce la tragedii. Totodată, la montarea buteliilor de aragaz, verificarea etanșeității trebuie să se facă în mod corect, fără flacără şi, nu în ultimul rând, buteliile trebuie să fie închise după utilizarea lor.

De asemenea, pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în locuinţe, la instalaţiile interioare de utilizare, precum şi a detectoarelor de incendiu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !