Pastorala de Pasti a IPS Ioan: Timisoara a fost fara tara in ’89, dar nicio clipa fara Dumnezeu

10Comentarii
Pastorala de Pasti a IPS Ioan: Timisoara a fost fara tara in ’89, dar nicio clipa fara Dumnezeu
© TION - Pastorala de Pasti a IPS Ioan: Timisoara a fost fara tara in ’89, dar nicio clipa fara Dumnezeu
ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, transmite mesajul său de Paşti tuturor credincioşilor din Banat. Este primul mesaj de Paşti al lui Ioan Selejan din poziţia de Mitropolit al Banatului.


† IOAN,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Timișoarei și
Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântare.

„Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii
Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El.” (Ps.67, 1)

Hristos a înviat!
Iubiţi fraţi și surori în Domnul,
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am săvârșit în pace calea postului, la capătul căreia am găsit mormântul gol al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Oare, aceasta să fie răsplata celui care postește?! A celui care se luptă cu patimile sale?! A celui care iubește și iartă, mângâie și hrănește pe cel sărman?!
Aceasta va fi cununa luptei cu păcatul și cu patimile?! Un mormânt gol și un giulgiu zăcând?!
Ce vom răspunde semenilor și fiilor noștri?
„Mamă, după atâta nevoință – îți va spune fiul tău – doar cu atât ai fost răsplătită? Cu un giulgiu zăcând?”.
O, fiul meu!
O, fiii mei duhovnicești! Darul pe care l-am primit este Învierea lui Hristos, învierea noastră, veșnicia noastră.
Dacă în urma păcatului lui Adam s-a dezlegat la moarte, prin Învierea lui Hristos s-a dezlegat la viață.
Învierea este darul acestui mare Praznic.
Acesta este Praznicul unui nou răsărit, al zilei a opta, cea care are doar răsărit.
Hristos ne-a scos din mormânt și din moarte și ne-a dus cu El în acest răsărit veșnic. Pentru noi s-au stins soarele și luna și a răsărit unicul Soare- Hristos.
Hristos este Luminătorul acestei zile neînserate, ziua a opta.
O, soare! De acum tu poți să te odihnești, căci a răsărit un nou Soare Care va lumina veșnicia și așa vom trece de la heliocentrism la hristocentrism.
Iubiți credincioși,
Cum vom prețui acest scump dar- Învierea?!
Pentru unii, acest dar înseamnă revărsarea iubirii lui Dumnezeu peste noi, este întoarcerea la Tatăl, în tainicul Rai al iubirii lui Dumnezeu.
Alții, ar fi dorit ca mormântul să fi rămas pecetluit și lespedea de piatră să închidă pentru totdeauna Iubirea, Cea Care S-a jertfit pentru noi.
Însă n-au știut că Iubirea lui Dumnezeu răsare și rodește chiar și din piatră.
Omul a semănat Iubirea – pe Hristos – în piatră, știind că tot ce se seamănă în piatră moare.
S-a înșelat, căci Iubirea lui Dumnezeu copleșește orice stâncă, iar stânca, decât să lăcrimeze, mai bine crapă.
Din stânca de pe Golgota, unde a fost semănat Hristos Domnul, a răsărit Soarele dreptății.
O, tu, stâncă a Golgotei, cât de mult L-ai iubit tu pe Hristos!
L-ai primit în tine pe Bobul de Grâu cel Dumnezeiesc, de unde a răsărit, dând pacea și lumina veșnică acestei lumi.
În Rai, Adam a fost oprit să mănânce din pomul vieții. Noi suntem chemați azi să mâncăm din rodul Crucii, cea care L-a rodit pe Hristos Euharistic, căci Crucea a rodit Viața.
Iubiților,
Hristos este Lumina la care vedem creația lui Dumnezeu.
Lumina soarelui este doar o palidă umbră a luminii Învierii lui Hristos.
Învierea este darul lui Dumnezeu făcut omului, este darul iubirii desăvârșite a Preasfintei Treimi. Este darul vieții veșnice și al nemărginitei responsabilități.
Învierea înseamnă iubire, dar și responsabilitate.
Cei care refuză iubirea și responsabilitatea ar fi dorit să găsească astăzi mormântul străjuit de ostași.
Dar Iubirea nu poate fi pusă sub strajă. Ea nu poate fi înlănțuită sau întemnițată.
Iubite frate creștine, dacă ai primit astăzi darul Învierii, păstrează-l ca pe cel mai scump odor, căci în el se află nimbul vieții veșnice.
Responsabilitatea veșniciei este greu de dus și de împlinit.
Pentru unii, iubirea este cea mai mare povară din viața lor. Dar, pentru cei ce se împărtășesc din iubirea lui Hristos, iubirea înseamnă viața și bucuria în Duhul Sfânt.

Frați creștini,
Moise a lovit cu toiagul în stâncă și a izvorât apă, salvând astfel poporul lui Israel în pustie: „Zis-a Domnul către Moise:«Treci înaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câțiva din bătrânii lui Israel; ia în mână toiagul cu care ai lovit Nilul și du-te. Iată Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă și va curge apă din ea și va bea poporul.» Și a făcut Moise așa înaintea bătrânilor lui Israel.” (Ieșire 17, 5-6).
Hristos a lovit și El în stâncă, din care a izvorât lumină și viață veșnică.
Doamne, lovește și în stânca inimii mele și fă să izvorască din ea iubirea față de Tine și față de frații mei!
Învierea izvorăște din jertfă, jertfa izvorăște din ascultare, iar ascultarea din iubire.
Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său, Unul Născut, ca s-o izbăvească și s-o scoată din întunericul păcatului: „S-a smerit pe sine, ascultător făcându-Se până la moarte și încă moarte pe cruce. Pentru aceea și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume.” (Filipeni 2, 8-9).
După Înviere, contemporanii lui Iisus nu-I mai pronunțau în acest fel numele, ci-I spuneau: Înviatul din Nazaret.
Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliță vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor”
(Ioan 19, 19).
Oare, după Învierea lui Iisus, n-a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret?!
Așa I-a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
Înviatul din Nazaret ne-a lăsat și nouă darul Învierii, dar, pe care unii îl primesc cu bucurie, iar alții încă mai stau și azi în cumpănă.
Însă aripa veșniciei i-a atins și pe ei. Rămâne doar mila lui Hristos care să răstoarne piatra de pe inima lor.
O, inimă de sub piatră, greu și cu amar vei plânge odată!
Iubite frate creștine, nu lăsa ca, la umbra vieții tale, să crească doar nostalgii.

Iubiți frați și surori,
Era primăvară la Ierusalim și pe Golgota înfloriseră trei cruci.
Hristos, pe Cruce, Și-a întins mâinile celor doi tâlhari. Voia să Se împace și cu ei, să-i tragă și pe ei la Tatăl, dar numai unuia nu i-a fost rușine să-I întindă mâna Răstignitului. Pe acela, în acea zi, l-a trecut în Paradisul pierdut de Adam. Un tâlhar a căzut pe cruce, altul s-a mântuit pe cruce.
Ce mare taină! Iubirea deschide șirul sfinților cu un tâlhar.
Iată ce poate face iubirea dintr-un tâlhar care se pocăiește: un sfânt!
Doamne, în iubirea Ta și tâlharii pot ajunge sfinți!
Iubite frate creștine, chiar dacă ai făcut păcate precum tâlharul de pe cruce, prin spovedanie cu lacrimi și adâncă pocăință, și tu poți fi azi cu tâlharul în Rai.
Oare, de ce ne este greu să dăm mâna cu Răstignitul?! Pentru că este plină de sânge și străpunsă de piroane?!
Numai rănile și sângele lui Hristos ne pot vindeca rănile noastre.
Ostașul a împuns cu sulița coasta Sa, ca din ea să ne recreeze Hristos, așa cum din coasta lui Adam a făcut-o pe Eva.
Din coasta Sa ne-a hrănit Hristos cu apă și sânge, ca să nu mai fim pradă morții.
Erau apa și sângele vieții veșnice.
Veniți, iubiților, și gustați din acest izvor ce curge din coasta lui Hristos!
Hristos ne-a lăsat fiecăruia dintre noi o cruce ca să răstignim pe ea patimile și păcatele noastre.
Crucea ne însoțește și la mormânt. Ea dă mărturie despre noi că am fost oameni ai Crucii, ai jertfei.
Oare, ce va spune trecătorilor crucea ta, iubite frate creștine?!
Crucile, într-o zi, s-or face stele și vor avea îngerii grijă de ele.
Va fi o mare galaxie în univers, Galaxia Crucii.
Nu le luați copiilor, iubite mame, darul Crucii!
Iubită mamă creștină, nu uita că patria începe pe brațele tale.
Brațele mamei sunt cea mai dulce patrie. Lăsați-i să trăiască o clipă în acest sfânt pridvor al veșniciei.

Iubiților,
Hristos, pe Cruce, a atins infinitul durerii omenești, pe care l-a frânt pe Golgota.
Hristos ne arată că moartea nu este ultima speranță a omului. De acum, moartea a fost scoasă afară din infinit.
De azi, viața aparține veșniciei, iar timpul nu mai stinge veșnicia.
Omul își trăiește viața pe pământ între două dangăte de clopot: între timpul istoric și veșnicie, între naștere și Înviere.
Învierea este dangătul ce ne trece prin moarte la veșnicie.
Moartea este locul pe unde noi scăpăm din această viață în veșnicie.
Nu-i altă cale pentru a trece de aici „dincolo”. Aceasta este cărarea pe care a călătorit și Hristos.
În calea Sa spre Tatăl, Hristos S-a întâlnit cu moartea care nu voia să-L lase să Se întoarcă la Tatăl.
Dar a lovit-o cu sabia Jertfei, cu Crucea Sa, învingând-o, ca să putem trece și noi la Tatăl, peste moarte călcând.
Astfel, moartea a căzut din infinit.
Iubiților, grăiți în aceste zile de sfântă prăznuire, în cuvinte duhovnicești, presărate cu vestea care a întors lumea din întuneric la lumină.
Iubite mame, creșteți-vă pruncii în lumina Învierii lui Hristos și nu-i lăsați pe seama celor care încă nu s-au trezit din noaptea minții, căci cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero. Ei vă îndeamnă să evadați din lumină.
Iubite surori, duceți copiilor, de aici, din fața sfintelor altare, vestea cea bună pe care au auzit-o și femeile mironosițe: „Hristos a înviat!” (cf. Marcu 16, 6).

Iubiții mei fii duhovnicești,
După Înviere s-a creat în lume un nou alfabet de gândire.
Cuvântul „Înviere” creează noi catedrale ale duhului, în care Se prăznuiește Dumnezeu Cel în Treime lăudat.
Binecuvântat să fie Dumnezeu că, și în graiul nostru românesc, a pătruns vestea Învierii lui Hristos!
Dumnezeu a binecuvântat limba noastră română din care a făcut un sanctuar, unde nu putem intra decât cu smerenie și respect.
Pe Golgota, Hristos a început rezidirea lumii întemeind, pe Cruce, Biserica Sa ca spațiu binecuvântat al veșniciei.
Rămâneți, iubiți fii și surori în Domnul, în Biserica zidită de Hristos pe Golgota, căci pe aceasta „nici porțile iadului nu o vor birui” (cf. Mt.16, 18).
Femeile mironosițe sunt în fața unei minuni- ele găsesc mormântul gol și le cuprinde teama.
Ungerea cu mir era un gest de iubire. Astfel, vedem că iubirea nu moare niciodată.
Iubiților, să nu vă fie teamă de marile minuni pe care ni le pregătește Dumnezeu.
Femeile mironosițe L-au căutat pe Hristos la mormânt și nu L-au găsit. Totuși L-au găsit printre lacrimi.
Nu vă căutați, iubiților, părinții în cimitire, că n-o să-i găsiți, ci căutați-i în Împărăția lui Dumnezeu.
Sărută crucea maicii tale la mormânt, dar n-o mai căuta acolo. Ea este în Împărăția bucuriei lui Dumnezeu.

Iubiți frați și surori,
Spuneți celor care s-au jertfit pentru libertate aici, în fața acestei catedrale, că, deși Timișoara a fost fără țară în decembrie ’89, dar n-a fost nicio clipă fără Dumnezeu. Hristos a biruit și moartea lor.
Iubiților, să împărtășim azi semenilor noștri lumină din lumina Învierii lui Hristos, iubire din iubirea lui Hristos, milă din mila lui Hristos.
Să ne aducem aminte și de cei răstigniți cu Hristos, să le aducem și lor vestea Învierii lui Hristos și nădejdea că și pentru ei S-a jertfit Hristos.
Mângâiere și celor de pe patul suferinței. Hristos să vindece ale lor răni cu scump Sângele Său.
Pruncilor, bună creștere și înțelepciune, iar celor în vârstă, nădejdea plină de bucurie a întâlnirii cu Hristos Cel Înviat.
Tuturor vă doresc să aveți parte în aceste zile, de bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când L-a văzut pe Fiul Său Înviat.

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor,
† Ioan
al Banatului.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor