Ouale turcesti, o posibila salvare pentru piata europeana

De C.V.
3Comentarii
Ouale turcesti, o posibila salvare pentru piata europeana
© foto: Pixabay
Scandalul ouălor contaminate cu insecticid care a zdruncinat serios piețele din Europa anul trecut s-a lăsat cu o creștere galopantă a acestor produse pentru consumatori. Soluția în acest caz vine, poate surprinzător, din Turcia. Exportul de ouă turcești a crescut considerabil, iar oficialii turci din domeniu asigură consumatorii că produsele livrate sunt absolut sigure.

Milioane de ouă retrase din comerț, anchete peste anchete, amenzi exorbitante și prețuri care au crescut necontrolat, acestea au fost consecințele scandalului iscat pe marginea folosirii de insecticid periculos pentru populație în fermele de ouă din Europa (preponderent în Belgia și Olanda).

Totuși, orice scandal reprezintă o oportunitate pentru cei care speculează piața. Turcia a devenit ca urmare a problemelor de aprovizionare cu ouă un exportator important, atât pentru zona Orientului Mijlociu, dar, mai nou, și pentru țările europene.

Producătorii turci au anunțat o producție de 19,5 miliarde de ouă anul trecut. În același timp, comparativ cu 2016, exporturile au crescut cu 25-30%, generând venituri de 377 de milioane de dolari. Majoritatea exporturilor au fost către țări precum Arabia Saudită, unde a fost o epidemie de gripă aviară. Totuși, odată cu scăderea producției în țările europene, ouăle turcești au început să ajungă și pe piețele din UE. Din păcate este vorba momentan doar de ouă categoria B (destinate pasteurizării), fiindcă politicile europene nu permit importul de ouă categorie A, destinate direct consumatorilor. Oficialii turci precizează, totuși, că aceste probleme se vor rezolva în timp.

Scandalul vara lui 2017, al ouălor contaminate cu firpronil, un insecticid folosit în fermele de păsări care poate produce leziuni organelor interne umane a dus la un val de retrageri a produselor contaminate de pe piață, precum și la creșterea semnificativă a ouălor, ca urmare a producției diminuate la nivel european.

Articole pe aceeași temă:

foto: Pixabay
O mie de kilograme de gălbenuș de ou lichid contaminate cu insecticidul Fipronil au fost descoperite în Timiș. Ouăle provin din Germania. Scandalul ouălor contaminate cu insecticid a ajuns și în România. Mai multe țări din UE se confruntă cu această problemă. Ouă contaminate cu un insecticid folo...
foto: Pixabay
Magazinele din Olanda, Germania și Belgia au retras milioane de ouă de pe rafturi, acestea fiind contaminate cu un insecticid nociv pentru oameni care ar fi fost procurat de la o firmă din România. Fiprocid este numele insecticidului care a dus la retragerea ouălor din magazinele europene. Acesta...



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor