Noile Apple MacBook Pro sunt dotate cu CPU-uri Coffee Lake si pana la 32GB de RAM

De Raoul Jurchela
Noile Apple MacBook Pro sunt dotate cu CPU-uri Coffee Lake si pana la 32GB de RAM
© foto: Pixabay
Apple a actualizat laptopurile MacBook Pro de 13 și 15 inch cu CPU-uri Coffe Lake, Siri și o nouă versiune a tastaturii controversate a companiei, Butterfly. MacBook Pro de 15 inch, așa cum era de așteptat, poate avea acum un procesor six-core i7 sau i9 Intel Coffe Lake, 2,9 GHz cu 4,8 GHz Turbo. Acesta vine împreună cu grafica discretă Radeon Pro, 32 GB de DDR4 RAM (față de 16 GB anterior) și stocare de 2 sau 4 TB.

Apple susține că modelul nou de 15 inch va oferi o performanță cu 70% mai bună decât predecesorul său, făcându-l ideal pentru „manipularea seturilor mari de date, efectuarea de simulări complexe, crearea de proiecte audio multi-track sau realizarea unei procesări avansate a imaginilor sau a unui film”. Modelul mai mic, de 13 inch, oferă procesoare quad-core Core i5 și i7, combinate cu grafica integrată Intel Iris Plus, 2 TB de stocare SSD și 16 GB de RAM.

Noile MacBook Pro, dispun de TouchBar, și încorporează chip-ul T2 al companiei, care și-a făcut debutul cu iMac Pro. De asemenea, sunt primele MacBook Pro care oferă tehnologia display Apple True Tone, o funcție întâlnită în prezent pe iPhone-urile și iPad-urile firmei, care folosesc senzori luminoși pentru a regla automat temperatura culorii afișajului pentru a se potrivi cel mai bine mediului dvs. de vizionare. Noile versiuni includ și mecanismul de tastatură Butterfly.

Modelul MacBook Pro de 13 inch, entry-level, fără TouchBar nu a fost actualizat, și nici gama Mac, inclusiv MacBook de 12 inch, MacBook Air sau iMac. Cu toate acestea, dacă zvonurile recente se dovedesc adevărate, Apple ar putea plănui o revizuire hardware majoră în acest an. Prețurile noilor MacBook Pro încep de la 1.749 lire sterline pentru modelul de 13 inch și 2.349 lire sterline pentru modelul de 15 inch. Apple anunță că noile modele vor fi disponibile pentru achiziționare în cursul acestei săptămâni.

SURSA: smartnews.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !