Tabăra Internațională de Creație „Mraconia – Dubova, I. Mercea” este una cunoscută de amatorii de artă plastică, mai ales pentru că este și unul dintre cele mai longevive evenimente de acest tip din România. Concret, tabăra a debutat în anul 1982 la Mraconia, fiind înființată de pictorul Ioan Mercea. De la prima ediție și până în prezent evenimentul artistic s-a concentrat asupra promovării vieții culturale din zona Banatului și a Cazanelor Dunării.
Cea de-a 32-a ediție va reuni nu mai puțin de 35 de artiști, atât din țară, cât și din străinătate, iar evenimentul are loc are în perioada 26 august – 4 septembrie. Tradiția taberei s-a păstrat an după an, punându-se accentul pe relația dintre generații, respectiv tinerii artiști pot învăța tainele artei de la profesioniști cu experiență bogată.
În 2015 la tabără vor participa artiștii: Bogdan Achimescu (PL), Monica Bielak (PL), Sándor Aranyi (HU), Lehel Gal (HU), Csaki Robert (HU), Agnes Felhazi (HU), Miguel Epes (RA), Jandric Rade (RS), Maja Erdeljanin(RS), Irina Wrenn (USA), Leon Vreme (RO), Constantin Catargiu (RO), János Szekernyés (RO), Suzana Fântânariu (RO), Viorel Cosor (RO), Doina Mihăilescu (RO), Tudor Moser – Vreme (RO), Gheorghe Feneşan (RO), Liviu Brădean (RO), Tudor Predescu (RO), Ariana Vulpe (RO), Robert Şerban (RO), Gloria Moser – Vreme (RO), Ioana Feneşan (RO), Gheorghe Crăciun (RO), Judit Crăciun (RO), Remus Rotaru (RO), Costin Brăteanu (RO), Gabriel Ursu (RO), Tudor Jinga (RO), Tvetozar Avramovici(RO), Edith Rotaru (RO), Dana Miclăuş – Mercea (RO), Victor Miclăuş – Mercea (RO), Ioan Mercea (RO). Deasemenea, invitați speciali sunt. membrii Asociației Loja Europa Unită.
Evenimentul este organizat de Asociația Culturală „DUN’Art”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!