Muntenegru a trecut usor de Romania in debutul tricolorelor la Europenele de baschet feminin

De M. Hoster
Muntenegru a trecut usor de Romania in debutul tricolorelor la Europenele de baschet feminin
© TION - Muntenegru a trecut usor de Romania in debutul tricolorelor la Europenele de baschet feminin
România nu a reuşit să producă surpriza şi să treacă de Muntenegru în primul meci susţinut în grupele Campionatului European de baschet feminin, fiind învinsă cu 79 – 61. Nici măcar nu s-a apropiat de surpriză, mai mult, în repriza a doua a reuşit să marcheze doar patru puncte, revenind pe final, atunci când ex-iugoslavele au trimis în teren garnitura a doua.


Calculele hârtiei s-au confirmat şi muntenegrenele au trecut şi de al doilea meci cu brio. De cealaltă parte, România nu prea putea emite pretenţii pentru un succes, bătălia echipei se va da sâmbătă şi duminică, cu Ucraina şi Cehia, echipele considerate accesibile pentru obţinerea unei eventuale calificări.

Nici de această dată Sala „Constantin Jude”, proaspăt renovată, nu s-a umplut decât puţin peste jumătate, dar publicul a fost ”fierbinte”, încurajându-şi echipa până la capăt.

Prima repriză a fost cât de cât ”decentă”, dar spre final formaţia locală s-a pierdut total: 18 – 26. Repriza a doua a fost un dezastru total, România a reuşit să marcheze doar patru puncte în total!

Timp de aproape cinci minute, în jumătatea secundă a reprizei, româncele nu au ştiut ce înseamnă un coş marcat. S-a intrat la pauză cu 51 – 22 pentru muntenegrene şi se ştia deja cine va învinge.

În concluzie, antrenorul oaspetelor a trimis în teren şi jucătoare considerate din linia a doua, special pentru a-şi odihni titularele. Ca urmare a acestei decizii, dar şi a relaxării oaspeților, România a câştigat sfertul cu 18 – 15. Ultimul sfert a fost asemănător, România a câştigat, 21 – 13, dar scorul final a fost 61 – 79 şi Muntenegru ia o opţiune serioasă spre calificarea mai departe.

În cea de a doua partidă a zilei, la Timişoara s-au întâlnit Cehia şi Ucraina, meci încheiat cu 80 – 79. Pentru România urmează partida de sâmbătă, cu Ucraina, de la 20.30.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase