Minunea șoferilor: prețul benzinei a coborât în weekend sub cinci lei pe litru

De Marcel Hoster
6Comentarii
Minunea șoferilor: prețul benzinei a coborât în weekend sub cinci lei pe litru
© foto: arhiva
Promoția săptămânală aplicată la pompe de principalul distribuitor de carburanți de pe piața românească le-a adus șoferilor timișoreni minunea de dinaintea Crăciunului. Prețul benzinei a coborât sub nivelul de cinci lei pe litru.

Dacă vreți să vă plimbați acum e momentul! Un slogan foarte apetisant, dar pe timp de vară, nu în cod portocaliu de ninsori. Petrom, principalul distribuitor român de carburanți, a redus prețurile benzinei la un nivel la care majoritatea șoferilor nici nu sperau acum mai puțin de o lună. O promoție derulată în weekend de Petrom a dus prețul benzinei la 4,99 de lei. Prețul mediu al carburantului era 5,01 lei la nivel național. Pentru comparație, pe 18 octombrie prețul mediu era de 5,81 pe litrul de benzină regular. Patru benzinării care operau sub sigla furnizorului amintit afișau sâmbătă prețul de 4,99 de lei pe litru de benzină regular.

Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzina a scăzut cu 7,1%, ceea ce înseamnă că la un plin de rezervor de 50 de litri, un șofer câștigă aproximativ 19.5 lei față de acum 30 de zile.

În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru s-a diminuat cu 7,3%, ceea ce înseamnă că la un plin se câștigau aproximativ 21,5 lei față de acum 30 de zile. Un litru de motorină se vindea sâmbătă, tot în urma promoției, cu 5,38 de lei pe litru.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor