Mii de someri pot face ucenicie la locul de munca pentru a invata o meserie. Se acorda peste o mie de lei pentru fiecare

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
Mii de someri pot face ucenicie la locul de munca pentru a invata o meserie. Se acorda peste o mie de lei pentru fiecare
© foto: arhiva
La Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș se pot obține informații și înscrieri pentru două noi programe care sprijină angajatorii cu deficit de forță de muncă, subvenționând organizarea de programe de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă și efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Finanțarea este suportată din fonduri europene.

În momentul de față sunt în curs de implementare două proiecte care au aceste obiective pentru grupuri țintă diferite: „UNIT 2 – RMPD – Ucenicie și stagii pentru tinerii NEETs din regiunile mai puțin dezvoltate”, respectiv „UNIT 4 – RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din Regiunile mai puțin dezvoltate”.

Proiectul UNIT 2 are ca obiectiv general îmbunătățirea posibilităților de încadrare a minimum 900 de tineri NEET șomeri înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO), din care 264 tineri NEETs stagiari și 636 tineri NEETs ucenici.

Proiectul UNIT 4 are ca obiectiv general îmbunătățirea posibilităților de încadrare a minimum 1.0184 de șomeri înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO) – prin ucenicie la locul de muncă și stagii pentru absolvenții de învățământ superior, având grup țintă 5.092 de șomeri și persoane inactive, 1.528 de șomeri pe termen lung și/sau persoane cu dizabilități și/sau persoane cu studii gimnaziale (ISCED 2) și/sau persoane cu studii liceale (ISCED 3) sau postliceale (ISCED 4), 3.056 de persoane din mediul rural, în special persoanele din agricultura de subzistență și semi-subzistență și 2.037 de cetățeni români care aparțin minorității rome.

În toate cazurile, în vederea obținerii finanțării pentru implementarea programelor de ucenicie și stagiatură, persoanele angajate ca ucenic sau stagiar trebuie înregistrate înainte în baza de date a Serviciului Public de Ocupare (AJOFM) pe raza cărora acestea au domiciliul. După înregistrare, angajatorii care doresc să implementeze aceste programe trebuie să transmită Situația privind locurile de muncă vacante (anexa nr. 1 A la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările și completările ulterioare) cu mențiunea că la rubrica „Observații” se adaugă și termenul „ucenic” sau „stagiu”, în funcție de caz.

Situația va fi publicată pe site-ul AJOFM în a căror rază teritorială angajatorii își au sediul social. Aceștia trebuie și să contacteze compartimentul Relații cu angajatorii, în vederea încheierii convențiilor pentru acordarea subvenției și obținerii unor informații suplimentare privind condițiile de acordare a stimulentelor financiare.

Subvenția pentru organizarea programului de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se acordă lunar, la cerere, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru fiecare ucenic și este în valoare de 1.125 lei, pe toată durata contractului de ucenicie, conform Legii 279/2005 actualizată.

Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul fără a putea fi mai mică de 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2; 24 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3; 36 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

În vederea subvenționării stagiului pentru absolvenții de învățământ superior care au diplomă de licență sau echivalentă și, la debutul în profesie, se angajează cu contract individual de muncă pe un post conform specializării absolvite, angajatorul trebuie să încheie cu AJOFM o convenție în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii contractului de stagiu.

Perioada de stagiu pentru absolvenții de învățământ superior este reglementată de Legea nr. 335/2013 actualizată și este de maximum 6 luni de debut în profesie. În această perioadă, angajatorul primește, la cerere, pentru timpul efectiv de muncă lucrat de stagiar, 1.350 lei. Fac excepție și nu intră sub incidența acestei legi, nefiind beneficiari de subvenționarea stagiului, absolvenții de învățământ superior pentru care stagiul în exercitarea profesiei este reglementat prin legi speciale (absolvenți ai Facultăților de Medicină și Farmacie, Drept, Arhitectură și Urbanism și alții).

Angajatorii interesați în organizarea programelor de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă și subvenționarea stagiului pentru absolvenții de studii superioare sunt invitați la sediul AJOFM Timiș, Timișoara, B-dul. Republicii, nr. 21, cam. 103 și cam. 404 pentru a beneficia de consultanță de specialitate și sprijin financiar.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !