Migranti impreuna cu calauzele lor prinsi in timp ce incercau sa treaca granita din Serbia in Romania

De T. Ex.
4Comentarii
Migranti impreuna cu calauzele lor prinsi in timp ce incercau sa treaca granita din Serbia in Romania
© foto: arhiva
Polițiștii de frrontieră au reținut mai mulți migranți, împreună cu călăuzele lor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce încercau să treacă granița din Serbia în România, în zona localității Cruceni din Timiș.

În total, 11 persoane au fost observate încercând să treacă ilegal granița. Acestea au fost preluate de un autovehicul în zona localității Cruceni, moment în care au intervenit polițiștii de frontieră și i-au reținut atât pe migranți cât și cele două călăuze din autoturism.

Au fost reținuți 5 bărbați, 3 femei şi trei minori, cetățeni din Iran și Irak, precum și călăuzele acestora, doi bărbați de cetățenie turcă. Migranții au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, iar în cazul celor doi cetățeni turci s-a dispus cercetarea sub control judiciar pentru 60 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.

„În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 11 persoane din Iran și Irak, 5 bărbați și 3 femei, având vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, precum şi trei minori de 4, 8 respectiv 16 ani. De asemenea, s-a mai stabilit ca şoferul autoturismului și pasagerul din dreapta care au preluat grupul de migranţi, sunt cetățeni turci, în vârstă de 19, respectiv 25 de ani, cu domiciliul în Romania. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cele 11 persoane şi de trafic de migranţi pentru cele două călăuze, față de care s-a luat și măsura controlului judiciar, pentru o perioada de 60 de zile”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor