Marșul Eroilor, la 29 de ani de la libertate. Suporterii ASU, din nou pe străzile Timișoarei

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
6Comentarii
Marșul Eroilor, la 29 de ani de la libertate. Suporterii ASU, din nou pe străzile Timișoarei
© Tion: Marșul Eroilor, la 29 de ani de la libertate
„Noi nu uităm, noi nu iertăm!”. Suporterii ASU Poli Timișoara au ieșit din nou pe străzile Timișoarei. Și-au dat întâlnire în locul în care în urmă cu 29 de ani s-a aprins focul libertății. Oameni de toate vârstele au pornit din Piața Maria spre Cimitirul Eroilor. Au mers pe urmele martirilor care au luptat pentru libertate, „pentru ca anii ce vor veni să fie mai frumoși”.

Deviza „Cine uită, e complice!” îi scoate an din an din case pe tinerii timișoreni, care vor să le reamintească oamenilor că „Eroii nu mor niciodată!”.

Ei au pornit la drum după ora 17, din locul în care a pornit revoluția anticomunistă spre locul de veci al eroilor Timișoarei. Poartă cu ei, ca de fiecare dată, bannere și steaguri și strigă cât pot de tare „Cine uită, e complice!”, „Respect ’89”, „Eroii nu mor niciodată”, „O dorință sinceră, România liberă”, „Păcat, păcat de sângele vărsat”.

„Pășim din nou pe urmele martirilor care au luptat pentru libertate, pentru ca anii ce vor veni să fie mai frumoși”, este îndemnul organizatorilor.

În timpul Revoluției din 1989, la Timișoara au fost omorâte 93 de persoane și 373 au fost rănite. Dintre acestea, 20 de persoane au murit după 22 decembrie 1989, iar 77 au fost rănite.

Peste 200 de suporteri ASU Poli au pornit în Marșul Eroilor pe străzile Timișoarei. Poartă cu ei bannere, steaguri și o coroană în cinstea eroilor care în urmă cu 29 de ani s-au stins pentru libertate. Ei se vor opri în dreptul Catedralei Mitropolitane și vor ajunge și în Piața Victoriei, iar apoi vor merge spre Memorialul Revoluției și Cimitirul Eroilor.

Marșul Eroilor, la 29 de ani de la libertate (7)

UPDATE. Suporterii au ajuns în Piața Victoriei, după ce au stat câteva clipe în fața Catedralei Mitropolitane.

Tinerii care au ieșit să strige din nou „Libertate!” pe străzile Timișoarei au pornit spre Piața Victoriei. Acolo au ținut un moment de reculegere și au spus „Tatăl nostru” în cinstea eroilor martiri ai României. Ei au pornit din nou la drum după câteva minute spre Memorialul Revoluției, unde vor fi întâmpinați de revoluționarul Traian Orban.

48348643_125961228350655_2882106145776861184_n

UPDATE 2. La o oră după ce au pornit în marș, cei aproape 300 de suporteri au ajuns la Memorialul Revoluției

Au mers prin Piața Libertății, pe strada Vasile Alecsandri, unde s-au oprit câteva momente și au aprins torțe. Au strigat cât au putut de tare „Cinste lor, cinste lor, cinste lor eroilor” și „Libertate”. La Memorialul Revoluției au petrecut câteva clipe alături de președintele memorialului, Traian Orban. De acolo au pornit spre Cimitirul Eroilor, unde vor aprinde candele în memoria celor care și-au dat viața pentru libertate.

48362054_806813363007050_6058210722884616192_n

„Este marșul Druckeriei, care mi se pare cea mai pură manifestare de recunoștință din Timișoara, lipsită de ipocrizie, lipsită de falsitate și făcută într-un spirit timișorean sută la sută. În fiecare an sunt nelipsit de la acest marș. E nevoie să se aducă aminte Timișoarei și României despre ce a fost acum 29 de ani și să se aducă aminte că ce am făcut noi acum 29 de ani de fapt nu este terminat. Ceea ce numim noi Revoluție a fost mai degrabă o revoltă, pentru că revoluțiile schimbă regimuri, noi nu am schimbat un regim, s-a schimbat eșalonul întâi cu eșalonul doi al oligarhiei comuniste, s-au rebotezat, s-au reașezat, și noi am stat oarecum impasibili în toți anii ăștia, din păcate”, ne-a spus Corneliu Vaida, unul dintre participanți și totodată revoluționar al Timișoarei.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor