Lansare de carte la Timisoara – ”Divanul imaginar” de Dia Radu

De A. M. A.
Lansare de carte la Timisoara – ”Divanul imaginar” de Dia Radu
© Foto: Facebook
Editura Trei invită publicul timișorean la un eveniment cultural, lansarea cărții „Divanul imaginar. Lumea românească în 18 interviuri” de Dia Radu. Evenimentul de lansare va avea loc la librăria La Două Bufnițe, joi de la ora 19.00. Invitat special, alături de autoarea Dia Radu, va fi Robert Șerban.


Autoarea Dia Radu a declarat despre cartea sa:

„Există interviuri efervescente precum cea mai bună șampanie, dar și din cele încercănate, chinuite, trase de păr. Există interviuri trufașe cu întrebări ameninţătoare, dar și din cele timide ca fetele mari. (…) Sunt interviuri care schimbă vieţi, sunt altele pe lângă care treci neschimbat. Și doar unele, cu mult mai puţine ca număr, ies din rând, oprind fulgerător timpul în loc.

Sunt acele întâlniri care aduc binișor cu îndrăgostirea. Le trăiești pe repede-nainte, te umplu de bucurie și, aproape pe nesimţite, te lasă mult mai mult decât ești. Astea sunt și cele pe care am ales să le public în cartea pe care o ţineţi în mâini.”

„Divanul imaginar” îi reunește pe Nora Iuga, Emil Brumaru, Ioan Es Pop, Mircea Cărtărescu, Antoaneta Ralian, Ștefan Agopian, Yuri Kordonsky, Matei Vișniec, Matei Florian, Solomon Marcus, Ion Mureșan, Neagu Djuvara, Toader Paleologu, Adrian Papahagi.

„Frumuseţea este un dar minunat. Iar când e însoţită și de talent, poţi spune că pe uliţa ta a răsărit soarele. Dia Radu l-a capturat”, transmite Sânziana Pop

„(…) Asistăm în aceste dialoguri la o nemaiîntâlnită comuniune, la o scrutare reciprocă adâncă și directă, care culminează fascinant cu o dublă mărturisire de sine”, declară Monica Pillat despre autoare.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !