La Timisoara au debutat cursurile Scolii de leadership cultural

De Marcel Hoster
La Timisoara au debutat cursurile Scolii de leadership cultural
© Foto: Tion
La Timişoara au debutat cursurile unuia dintre cele mai importante proiecte educaţionale din domeniul universitar. Primii cursanţi ai Școlii de vară de leadership cultural vor fi pe băncile Universităţii de Vest Timişoara în perioada 1 – 7 iulie 2018.


Proiectul reprezintă un pas important în formarea de specialiști în măsură să genereze proiecte și să conducă programe culturale de amploare. Iniţiativa aparţine Universităţii de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, fiind la prima ediție.

Școala propune sesiuni intensive de lucru, în care temele sunt abordate atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Participanții au șansa de a intra într-un dialog constructiv cu lideri culturali consacrați la nivel mondial, precum Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Vasile Șirli, director muzical la Disneyland Paris, Jarosław Fret, directorul Institutului Grotowski Wrocław și József Kardos, directorul de program al Festivalului Sziget Budapesta.

„Ne dorim să transformăm Școala de vară într-un master de leadership cultural, primul de acest fel din România, cu atât mai mult cu cât Timișoara are o nevoie tot mai mare de specialiști care să gândească și să pună în aplicare programe culturale de mare anvergură. În proiectul Capitală Culturală Europeană este nevoie de responsabilitate. Noi, cei de la UVT, ne cunoaștem rolul în perspectiva anului 2021 și nu stăm deoparte. Iată-ne lansând astăzi un proiect educațional extrem de important”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea, după deschiderea cursurilor.

„Timișoara are o șansă extraordinară de dezvoltare, printr-un proiect al Uniunii Europene, care s-a dovedit a fi până acum cel mai de succes, nu numai din punct de vedere cultural și educațional, ci și al patrimoniului, al dezvoltării unei comunități din toate punctele de vedere. Vorbim, în primul rând, de dimensiunea democratică, dimensiunea socială, dimensiunea educațională, dimensiunea de cercetare. Ideea de școală de vară de leadership cultural a fost o soluție, cred eu, vizionară.

Fără oameni care să gândească dincolo de ce înseamnă dimensiunea unei acțiuni astăzi și acum, care să aibă o perspectivă, o viziune, o capacitate de a găsi formule și parteneriate, de a gestiona eșecul și de a construi succesul, nu se va putea dezvolta un program serios pentru Timișoara. Noi trebuie să identificăm potențiali lideri, să-i dezvoltăm, să construim la modul serios și profesionist”, a declarat, la rândul său, Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cei care vor susţine cursuri în cadrul şcolii de vară.

Ediția de anul acesta abordează teme fundamentale, precum leadership-ul cultural între gestionarea eșecului și construirea succesului, scrierea, bugetarea și implementarea proiectelor culturale, tehnici de negociere și fundraising în industria artelor, motivarea și motivația echipelor, proiectul cultural de la idee la punerea în practică, storytelling, dezvoltarea publicului, dar și inovație și antreprenoriat cultural.

În plus, cursanții lucrează în echipe la realizarea de proiecte concrete, sub îndrumarea unor mentori dinamici din mediul universitar timișorean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !