Jumatate de tona de marfa confiscata de politistii locali din zona Iosefin

De Roxana Deaconescu
3Comentarii
Jumatate de tona de marfa confiscata de politistii locali din zona Iosefin
© foto: Poilitia Locala Timisoara
Polițiștii locali au confiscat 500 de kilograme de marfă expusă ilegal spre vânzare în zona Iosefin, în primele șase luni ale acestui an. În total, oamenii legii au dat 344 de amenzi.

În urma sesizărilor repetate făcute de timișoreni, polițiștii locali de la Biroul Poliția Piețelor au pus tunurile pe comercianții din zona Iosefin, care stau cu marfa întinsă pe trotuarele de pe străzile Văcărescu și Regele Carol I. Șase persoane au fost trase la răspundere pentru că le vindeau timișorenilor mărfuri uzate, neigienizate, scoase ilegal spre comercializare. Polițiștii locali spun că tot în perimetrul Pieței Iosefin mai există un grup de comercianți ambulanți, care se plimbă și îi agasează pe oameni, încercând să le vândă parfumuri, ochelari, telefoane sau chiar obiecte de uz casnic.

„Ca urmare a acestor aspecte constatate în teren s-a acționat permanent pentru luarea măsurilor legale și asanarea zonei de cei care desfășoară astfel de activități ilegale. Au fost aplicate, în zona menționată, de la începutul acestui an un număr de 344 procese verbale de constatare a contravenției, în valoare de 84.190 lei, în 78 de cazuri fiind dispusă ridicarea în vederea confiscării a bunurilor expuse ilegal spre vânzare, respectiv aproximativ 500 de kilograme de mărfuri”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Numai în ultimele trei zile au fost date șapte amenzi. Oamenii legii continuă controalele până la reducerea în totalitate a fenomenului.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor