Informatica Timișoara învinge la Iași și trece în play-off

De Marcel Hoster
2Comentarii
Informatica Timișoara învinge la Iași și trece în play-off
© foto: CS Informatica Timisoara
În ciuda problemelor cu care se confruntă, formația de futsal Informatica Timișoara a reușit să obțină, cu o echipă alcătuită în mare parte din tineri, calificarea în etapa de play-off a campionatului. Formația a învins la Iași, cu 4 – 1.

Deplasarea celor de la Informatica la Iași a fost una fructuoasă. Tinerii jucători au învins în partida de luni seara cu un scor clar și au obținut trecerea în faza superioară a campionatului al cărui titlu timișorenii încă îl mai dețin. Primul gol a fost înscris pentru timișoreni prin sârbul Stojan, pentru ca ieșenii să egaleze prin Gonzales.

Acesta avea să fie ultimul gol al gazdelor, dar nu și pentru bănățeni. Primul a venit înainte de pauză, după ce Nastai a șutat, iar Tudorache a deviat mingea în propria poartă. Partea a doua a mai adus două reușite pentru oaspeți, Gavrilă a făcut 3 – 1, el înscriind și ultimul gol, cu doar câteva secunde înainte de fluierul final, în poarta lăsată liberă de ieșeni.

Succesul a asigurat bănățenilor calificarea în play-off, deja, înaintea meciului dificil de acasă cu Galațiul.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor