Impuscaturi in fata Catedralei Notre Dame de Paris, dupa ce un barbat a atacat un politist

De T. Ex.
Reactualizat la:
5Comentarii
Impuscaturi in fata Catedralei Notre Dame de Paris, dupa ce un barbat a atacat un politist
Intervenție în forță a autorităților franceze, marți după-amiază, după ce mai multe împușcături au fost auzite în piața Notre Dame.

Un bărbat a atacat cu un ciocan un polițist în zona centrală a Parisului, iar oamenii legii au deschis focul asupra sa, potrivit presei franceze. Reprezentanții poliției au confirmat că în urma incidentului a fost rănit atacatorul și un ofițer.

Zona a fost înconjurată de polițiști, iar aproximativ 900 de persoane au rămas blocate în Catedrala Notre Dame de Paris. Oamenii legii fac apel la cetățeni să ocolească zona și să nu încurce intervenția forțelor de securitate.

UPDATE.  Autoritățile au deschis o anchetă. Înainte de a-l ataca pe polițist, suspectul a strigat “Asta e pentru Siria!”.

Procurorii francezi au deschis o anchetă pentru presupuse fapte de terorism în urma atacului de la Catedrala Notre Dame. Înainte de a-l ataca pe polițist, suspectul a strigat “Asta e pentru Siria!”. Informația a fost confirmată de ministrul francez de Interne, care a precizat că atacatorul avea asupra sa mai multe cuțite de bucătărie și documentele de identitate ale unui student algerian. Acesta a fost împușcat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sub paza agenților de poliție.

Presa franceză notează că atacatorul s-a autointitulat “un soldat al califatului” grupării Stat Islamic și, din primele informații, se pare că a acționat singur.

Foto: dhnet.be



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor