Gunoiul din buza Timisoarei – pata de culoare urat mirositoare de la Giroc

De Valentin Rusu
Reactualizat la:
2Comentarii
Gunoiul din buza Timisoarei – pata de culoare urat mirositoare de la Giroc
Nu trebuie să mergi mult ca să dai de gunoi şi de nepăsare. Trebuie doar „să scoţi nasul afară din casă” şi imediat vezi ceva aruncat la întâmplare şi observi cu stupoare că acel obiect îşi avea locul la coşul de gunoi, nu pe caldarâm sau în iarbă. La Giroc, localitatea unde mulţi timişoreni şi-au făcut case, gunoiul „pluteşte” pe câmp…

Chiar pe drumul care duce spre o zonă a Girocului destul de frecventată de timişorenii în căutare de distracţie, se află o mică haldină de gunoi, care parcă te întâmpină bucuroasă pe câmpiile Girocului. E adevărat, din maşină nu deranjează olfactiv, doar vizual,  mai ales că locul este destul de circulat. Gunoiul s-a adunat acolo, lângă linia de tren, de parcă ar aştepta vreun personal să-l ducă undeva. Se pare însă că nu are bilet, din moment ce nimeni nu s-a îndurat să-l cureţe şi să-l ducă şi pe el „acasă” – la containerul de gunoi. Arată oribil pentru că asupreşte şi iarba, care în curând va fi de un verde aprins, doar vine primăvara. Dar va avea şi o pată de culoare pe ea. De fapt, de mai multe culori, urât mirositoare. Totuşi, nu ar fi rău dacă cineva i-ar da bilet către coşul de gunoi acestei mici haldine care aşteaptă la marginea liniei de tren. În definitiv, poate să meargă şi cu „naşul”, atâta timp cât dispare de acolo…

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor