tion.ro Web analytics

Urmărire prin grădini și peste garduri, noaptea trecută, la Săcălaz. Polițiștii au fost nevoiți să facă uz de armă pentru a pune mâna pe doi hoți care nu au vrut să se predea. Totul după ce oamenii legii au pus la cale un flagrant în localitate.
O familie din Săcălaz, respectiv doi copii și doi adulți au ajuns, duminică după-amiază, la spital, în urma unui accident rutier. Cei patru se deplasau cu un autoturism Dacia dinspre Săcălaz către Timișoara, iar la intrarea în municipiu șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un cap de pod, apoi s-a oprit într-un șanț. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Comuna Săcălaz are, de marți, al treilea viceprimar în tot atâtea luni. Al doilea viceprimar al localității după  alegerile locale, Nicu Viorel (PNL), a fost demis din funcție, locul său find luat de preşedintele filialei locale PNL, Liviu Vasiu. Interesant este că, în timp ce la nivel naţional şi judeţean USL şi PDL sunt inamici declaraţi, la Săcălaz promovarea lui Vasiu s-a făcut cu sprijinul consilierilor democrat-liberali.
Combinaţiile politice sunt pe cale să arunce în aer comuna Săcălaz. Localitatea este pe cale să aibă  al treilea viceprimar, în tot atâtea luni din cauza majorităţilor fragile din Consiliul Local. Viceprimarul în funcţie, Nicu Viorel (PNL) îşi acuză colegii că intenţionează să facă o mare greşeală şi vor bate palma cu PDL.
Da, hotărât, aş vota Ilie Todască ! Şi spun asta, fără a fi acuzat de lipsă de modestie. Spun asta, ţinând cont de experienţa acumulată în toţi aceşti ani şi de cunoaşterea problemelor cu care se confruntă comunitatea. Totodată, la baza acestei afirmaţii stau realizările clare pe care le-a avut primarul Ilie Todască şi respectul pe care acesta îl are faţă de cetăţenii comunei, şi nu numai.
Locuitorii din Săcălaz au posibilitatea de a se debarasa de echipamentele vechi sau defecte, prin aducerea lor la centrul din Parcul Industrial Săcălaz. Noul centru de colectare din Săcălaz oferă persoanelor fizice şi juridice un serviciu gratuit de preluare de la domiciliu/sediu pentru aparatura grea sau voluminoasă.
Un bărbat de 54 de ani a murit, luni dimineaţa, în urma unui accident rutier. În timp ce se deplasa cu autoturismul, la intrarea în localitatea Săcălaz dinspre Beregsăul Mare, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ. Poliţiştii au deschis o anchetă, iar în urma raportului medico - legal se va stabili dacă bărbatul a murit în urma accidentului sau a făcut infarct.

Ştiri din Timiș

FOTO. Alfred Simonis și-a depus candidatura pentru conducerea CJ Timiș: „Timișul are nevoie de o nouă abordare”
După ce a fost alături de Nicolae Robu la depunerea candidaturii sale la Primăria Timișoara, vineri, 26 aprilie, a venit rândul lui Alfred Simonis să completeze tandemul PNL-PSD prin candidatura la CJ Timiș. 1

Ştiri din Timiș

Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, la Iulius Town Timișoara
: Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici au întâlnire cu urecheatul, se pot distra în tradiționalul labirint și la spectacolul de teatru dedicat lor, iar adulții sunt recompensați cu premii la sesiunile de shopping. În schimb, în Iulius Gardens cu toții au șansa de a călători în Preistorie, înconjurați de animale marine gigante și dinozauri animatronici. În Iulius Mall, pasionații de sport pot urmări Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness.

România

Ion Iliescu, vizitat de procurori acasă. A fost pus din nou sub acuzare în Dosarul Mineriadei
O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Nicolae Robu și-a depus candidatura la Primăria Timișoara. Dacă va câștiga, îl vrea pe Dan Diaconu viceprimar
Vineri, 26 aprilie, Nicolae Robu, alături de alți membri ai formațiunii PSD-PNL, și-a depus candidatura la Primăria Timișoara. Reprezentanții alianței s-au deplasat la Biroul Electoral Municipal, găzduit tocmai de instituția la a cărei conducere vrea să revină fostul primar. 7

Utile

Se asfaltează două străzi din Timișoara, în zona Modern. Traficul va fi închis o lună
Două străzi din Timișoara, din zona Modern, vor fi asfaltate în perioada care urmează. Traficul se închide chiar de astăzi, 26 aprilie, timp de o lună.

Eveniment

FOTO. Pistele pentru bicicliști, blocate de șoferii care parchează pe ele. Poliția Locală Timișoara a dat sute de amenzi
În primele luni ale acestui an, peste 500 de șoferi auto care au parcat pe pistele pentru bicicliști au fost sancționați de polițiștii locali. Atenție! Amenzile pot trece de 800 de lei. 4

Mapamond

O carte de poezii românești, decorată cu arsenic, a fost plasată în carantină de Biblioteca Națională a Franței
Biblioteca Națională a Franței a plasat în carantină patru cărți din secolul al XIX-lea decorate cu arsenic, pentru evitarea oricărui risc asociat cu această substanță toxică. Printre volume se află și o antologie de poezie românească.

Ştiri din Timiș

Cumpără telefoane Samsung S22 Ultra de la Yzzy.ro la un preț mai accesibil decât în magazinele de profil
ADVERTORIAL. Este practic imposibil să vezi pe cineva pe stradă să nu butoneze din mers un telefon, nu doar adolescenții, ci și persoanele mature. Cam toată lumea deține un telefon mobil, mai mult sau mai puțin updatat la noile tehnologii. Modelele trec foarte des la nivelul următor, ceea ce este în trend acum peste doar o lună este învechit.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici