Florin Birsasteanu nu exclude candidatura pentru Primaria Timisoara

De A.S.
15Comentarii
Florin Birsasteanu nu exclude candidatura pentru Primaria Timisoara
© TION: Florin Birsasteanu nu exclude candidatura pentru Primaria Timisoara
Social-democraţii sunt hotărâţi să îşi anunţe candidatul pentru fotoliul de primar al Timişoarei până la sfârşitul anului. Actualul preşedinte interimar al PSD Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, nu exclude o eventuală candidatură a sa la primărie în 2016. Deocamdată şi-a anunţat candidatura pentru şefia organizaţiei municipale a PSD.

Social-democraţii se pregătesc de alegeri interne. Deputatul Florin Bîrsăşteanu şi-a anunţat joi oficial candidatura pentru şefia organizaţiei Timişoara a PSD, el ocupând interimar funcţia de preşedinte în acest moment.

„Vreau să-mi anunţ candidatura pentru funcţia de preşedinte al acestei organizaţii. Doresc să candidez, dar în anumite coordonate, să-mi impun şi să impun echipei o asumare a nominalizării candidatului nostru pentru Primăria Timişoara până la finele acestui an, astfel încât, până în 2016 (…), să-l aducem în postura de a lupta cu şanse reale pentru a câştiga fotoliul de primar în municipiul Timişoara. Sperăm să găsim un candidat serios, care să nu se pună el în primul plan, ci proiectele comunităţii”, a declarat liderul interimar al PSD Timişoara.

Întrebat dacă ar putea fi chiar el candidatul pentru Primăria Timişoara, Bîrsăşteanu a afirmat că nu exclude o astfel de posibilitate.

„O să facem măsurătorile care se fac specific acestei selecţii şi, dacă lucrurile arată un scor cu potenţial de creştere şi de câştigare, sigur că nu pot să exclud din start o asemenea nominalizare”, a adăugat Bîrsăşteanu, care a admis că lupta va fi una grea pe Timişoara şi va fi dificil pentru PSD să găsească un candidat cu şanse, având în vedere rezultatele obţinute la ultimul scrutin, la alegerile prezidenţiale de anul trecut.

„Şansele pe care le avem cred că… nu sunt poate cele mai dătătoare de speranţe, dar, pe fondul imaginii şi a realizărilor pe care actuala administraţie le are nu exclud ca partidul nostru să poată avea un candidat cu şanse”, a mai explicat deputatul.

Social-democraţii au anunţat şi că intenţionează să se „debaraseze” de unii oameni. De cine au de gând să se despartă?

„Nimeni care are în spate procese pe rol nu va fi ales în structurile de conducere ale partidului. Apoi sunt o serie de oameni, poate nu din structurile cele mai importante, care nu au dat dovadă de implicare suficientă. Trebuie să aducem un suflu nou”, a concluzionat Bîrsăşteanu.

 



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor