Florarii din fata magazinului Bega au fost amendati de politistii locali

De B.A.M
Florarii din fata magazinului Bega au fost amendati de politistii locali
Patru persoane, toate din Bocşa, judeţul Caraş-Severin, care comercializau flori în faţa magazinului Bega din Timişoara au fost amendate de poliţiştii locali pentru că nu deţineau actele necesare pentru a desfăşura acest tip de activitate. Oamenii legii îi suspectează pe florari că fură marfa din parcurile Timişoarei.

Fiecare florar a primit o amendă de 200 de lei de la poliţiştii locali. Reprezentanţii instituţiei afirmă că nu este singura dată când au prins florari care îşi vindeau marfa în locuri publice, fără autorizaţie de la Primăria Timişoara.

„Acesta nu este un caz singular. Polițiștii locali au acționat și au luat măsuri de fiecare dată când au fost sesizați de comercianții care dețin toate documentele necesare desfășurării unor activități comerciale și care își plătesc taxele la zi cu privire la faptul că persoane care nu au calitate de comerciant le fac concurență neloială prin punerea în vânzare de produse pe proveniență dubioasă, existând suspiciunea că în special florile sunt fie sustrase din diverse locuri, fie pur și simplu luate din cimitire”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !