Eveniment special la Timisoara! Corpuri in tranzitie aduce dansul in prim-plan

De Dariana Bratu
Reactualizat la:
Eveniment special la Timisoara! Corpuri in tranzitie aduce dansul in prim-plan
© foto: Facebook
Timișorenii sunt invitați să descopere frumusețea dansului contemporan. Vorbim despre „Corpuri în tranziție”, un eveniment care va aduce în fața publicului dansatori talentați și spectacole fascinante. De asemenea, în cadrul „Corpuri în tranziție” se pregătesc cursuri interesante, unde dansul și filmul merg mână-n mână.

Evenimentul va debuta cu modulul de dans și film. Cursurile vor avea loc pe 26, 28 și 29 septembrie, între orele 18 – 22. Ele se adresează dansatorilor profesioniști la început de drum, dansatorilor ne-profesioniști, elevilor de la liceele de profil, actorilor și altor performeri, cu vârsta peste 15 ani.

Cei care vor să se înscrie nu trebuie decât să trimită un e-mail cu subiectul „Inscrieri Atelier Corpuri in Tranziție Timișoara” la adresa tangajdance@gmail.com, până pe 23 septembrie. De asemenea, în email doritorii trebuie să specifice și experiența pe care o au în artele performative, astfel încât grupele de lucru să fie construite cât mai bine.

„Atelierul propune o introducere în tehnici de dans și compoziție coregrafică adresată tuturor persoanelor care vor să se familiarizeze cu metodele dansului contemporan, dublat de exerciții de filmare creative, finalizate cu realizarea unor filme de dans scurte. În timpul celor patru ore de atelier participanții vor descoperi alături de coregraful și regizorul Simona Deaconescu noi posibilități de explorare a corpului și de lărgire a universului personal prin folosirea camerei ca o prelungire a corpului în mișcare. Atelierul are un ritm dinamic și jucăuș, fiind structurat în două părți care explorează cele două dimensiuni ale atelierului”, au transmis organizatorii „Corpuri în Tranziție”.

Mai multe detalii despre cursuri pot fi găsite aici. De asemenea, în cel mai scurt timp se va face public și programul spectacolelor din cadrul „Corpuri în Tranziție”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase