Duminica e din nou Verde pentru Biciclete pe strazile Timisoarei

De Alina Strugariu
Traseu Verde pentru Biciclete
Traseu Verde pentru Biciclete
Timişorenii sunt invitaţi duminică la o plimbare pe două roţi. Săptămâna Mobilităţii Europene începe cu o nouă tură ciclistă marca Verde pentru Biciclete la Timişoara. Voluntarii campaniei pentru pedalare au împărţit până acum peste 12.000 de numere pentru biciclişti.

Bicicliştii sunt aşteptaţi duminică la ora 12.00 la Halele Timco de pe Calea Circumvalaţiunii, de unde se va pleca la ora 12.30 pe următorul traseu: Calea Circumvalațiunii – Bulevardul Republicii – Bulevardul Regele Ferdinand – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul Ion C. Brătianu – Strada Hector – Bulevardul Take Ionescu – Strada Simion Bărnuțiu – Calea Dorobanților – Aleea Pădurea Verde – Muzeul Satului. Odată ajunşi acolo, timişorenii au posibilitatea să participe la Festivalul Plai sau să meargă mai departe pe traseele pentru biciclişti de la Pădurea Verde. Primii 200 de participanți vor primi premii surpriză, anunţă organizatorii.

Verde pentru Biciclete va da startul Săptămânii Mobilității Europene, care se desfăşoară în perioada16-22 septembrie, tema campaniei din acest an fiind „Transportul urban – pe calea cea bună”. Se doreşte promovarea formelor alternative de transport, punând accent pe faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii. Vorbim de mişcare şi sănătate, reducerea poluării aerului, a poluării fonice şi a accidentelor rutiere.

Verde pentru Biciclete este o campanie pentru pedalare susţinută de Fundaţia Bega, Clubul Sportiv Gratzu şi alţi parteneri. Prin această iniţiativă s-a dorit încurajarea mersului pe bicicletă ca o alternativă ecologică de deplasare în oraş şi evidenţierea faptului că există mulţi biciclişti care au nevoie de piste pentru a circula în siguranţă pe străzile urbei. În Timişoara sunt peste 12.000 de biciclişti înregistraţi cu numere de la Verde pentru Biciclete, potrivit coordonatoarei acestei campanii, Romina Faur.

Biciclete, tramvaie de epoca si o zi fara masini in centrul Timisoarei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor