Donatie rotariana pentru Clinica de Cardiologie din Timisoara

De Valentin Rusu
Donatie rotariana pentru Clinica de Cardiologie din Timisoara
Rotary Club Timişoara a donat Clinicii de Cardiologie din oraşul de pe Bega echipamente medicale necesare desfăşurării activităţii unităţii sanitare. Au donat astfel de echipamente şi Spitalului de Copii Louiş Ţurcanu. Donaţiile către cele două unităţi sanitare timişorene sunt în valoare de 120.000 de dolari.

Miercuri a avut loc evenimentul de inaugurare a echipamentelor donate Clinicii de Cardiologie ASCAR. Rotarienii au donat un ecocardiograf – Philips Sonos 5500, electrocardiograf (EKG) – MAC 5000, şapte monitoare pentru pacienţi, staţie centrală de monitorizare, defibrilator. Nu numai că au donat aceste preţioase echipamente medicale, ci au asigurat şi specialiştii care le-au pus în funcţiune. Totul a fost pus la dispoziţie de Asociaţia Asistent International şi Clubul Rotary.

Finanţarea proiectului a fost asigurată de mai multe cluburi Rotary din lumea întreagă. Şi ele merită menţionate: Rotary Club (RC) Oklahoma City, RC Timişoara, RC Budapest-City, RC Munich Englisher Garten, RC Stockholm Bormmaplan, RC Nove Zamki, RC Kadikoy (Turcia), District 5750 (SUA), District 2241 (România şi Republica Moldova), District 2350 (Suedia), District 2240 (Cehia şi Slovacia), Fundaţia Rotary International.

Rotarienii nu s-au oprit aici. Au donat echipamente medicale şi Spitalului de Copii Louis Ţurcanu. Marius Dugulescu, fost parlamentar de Timiş, a avut iniţiativa acestui proiect.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !