Despre recorduri si greutati in agricultura la vizita tovaraseasca a ministrului Daea la Timisoara

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
15Comentarii
Despre recorduri si greutati in agricultura la vizita tovaraseasca a ministrului Daea la Timisoara
© Tion: Despre recorduri si greutati in agricultura la vizita tovaraseasca a ministrului Daea la Timisoara
Pe acorduri de muzică populară ce răsunau de la scena aflată la câteva zeci de metri distanță, ministrul Agriculturii intră pe poarta Muzeului Satului din Timișoara. Este luat în primire imediat de câțiva oficiali și i se aștern în fața sa platouri cu pâine, sare și răchie. De băutură nu se atinge. A venit la Timișoara să se întâlnească cu fermierii din zonă și să le transmită un mesaj important din partea lui Liviu Dragnea.

Dă grăbit mâna cu toată lumea, „înalți funcționari” sau simpli fermieri veniți la Muzeul Satului pentru a asista la așa zisa „Ziua grâului”. În cealaltă mână cară două serviete. Este imediat băgat într-o sală a administrației muzeului și i se aștern în față zeci de diplome pe care avea apoi să le înmâneze fermierilor „merituoși” din zonă. Ghizi îi sunt fostul senator PSD Viorel Matei și consilierul județean UNPR Nicolae Oprea. Însă alaiul este numeros. Toți vor să îl prindă o clipă și să îi spună câte ceva. După ce semnează tona de diplome, este adus pe scenă. Formația ascunsă în spatele decorului format din câteva pâini și spice de grâu amuțește. Doar câteva zeci de persoane îl aplaudă. Fostul senator Viorel Matei nu pierde ocazia să îi ceară ajutorul pentru recompensarea fermierilor din zona de vest afectați de secetă. La Ziua Grâului acesta vorbește despre dezastrul culturilor de grâu sau soia. Ministrul Daea este evident prins pe picior greșit, dar are timp să își formuleze rapid un discurs în cap. Și să transmită mesajul președintelui PSD, Liviu Dragnea.

Este un an greu pentru partea de vest a țării, chiar foarte greu, pentru culturile semănate în primăvară, cu excepția mazării, care s-a recoltat, dar atât porumbul, cât și soia, și floarea-soarelui au suferit și producțiile nu sunt pe măsura efortului făcut. Vreau să vă transmit un gând bun și un salut și de respect, și de sprijin de la conducerea partidului, a domnului Liviu Dragnea, pentru că am spus că trebuie să vin aici, la Timiș, spunându-i că este o situație dificilă și trebuie să mă întâlnesc cu fermierii din Timiș, spunându-mi «Transmite-le că suntem conectați cu eforturile noastre de decizie și ale guvernului, pentru a vă sprijini și a trece peste aceste momente»”, rostește Petre Daea pe scena de la Muzeul Satului.

Promite un miliard de euro fermierilor afectați de secetă, cu condiția ca toate verificările pe teren să fie încheiate până la 1 octombrie. Din 16 octombrie, oamenii urmează să își ia banii pentru culturile pierdute.

Am solicitat în scris să se ia o decizie la Comisia Europeană, astfel încât în avansul pentru subvenții din toamnă să fie mai mare, să fie la 70%, iar subvențiile să se dea la timp. În acest an vă spunem că vor începe să fie distribuite la fermieri de la 15 octombrie. Este sâmbătă, este duminică, dar noi trebuie să lucrăm (…) legătura cu fermierul este extrem de importantă. Eu am un program foarte clar stabilit, care trebuie dus la îndeplinire, și anume acela de a termina până la 1 octombrie toate controalele în teren, în așa fel încât 16 octombrie să fie prima zi de transfer a sumelor către fermieri. Au fost o serie de interpretări, unele răutăcioase, dar fac parte din exercițiul mediatic, spunându-se că aceste subvenții vin pur și simplu. Nu, aceste subvenții vin dacă bugetul statului alocă la timp și integral suma respectivă și abia apoi are loc procesul de decontare la UE. Guvernul Tudose, prin schița noastră de buget care zilele acestea se discută, a alocat integral pentru agricultură suma pentru avansul care începe în octombrie. Această sumă nu e mică, este de un miliard de euro, atât ne dorim, atât ne trebuie, atât vom injecta în agricultură în perioada care urmează, în așa fel încât fermierii să aibă banii la timp pentru a putea executa lucrările. Conștienți fiind de acest lucru, prezența mea aici este garanția că vom face ceea ce agricultorii din Timiș doresc în acest moment mai greu. Vă doresc o zi bună”, spune apăsat Daea.

Nu pierde nici ocazia de a se lansa într-un discurs specific stilului său, care l-a făcut celebru.

Salut de pe această scenă fermierii cărora le port tot respectul pentru că ei sunt cei care sădesc prin sămânță, prin efort, prin multe greutăți, iată și naturale, sădesc sămânța prosperității în agricultura țării românești. Vă salut, stimați fermieri!”, concluzionează, grav și cu pompă, ministrul Agriculturii.

Coborât de pe scenă, după ce împarte vraful de diplome pe care tocmai le semnase, este luat în primire de mass media. Întrebat de reporteri dacă este mai tare ca Ceaușescu, după ce a anunțat o producție record de grâu în acest an, ministrul Agriculturii s-a lansat într-un lung discurs filosofic despre mass media, agricultură și modificări climatice, totul în cel mai pur limbaj de lemn:

Sigur, mie îmi place că la tinerețea ta îți aduci aminte și de alții. Vreau să rămânem în zona asta a seriozității și a modului în care angajarea determină rezultatul. Eu v-am spus de multe ori și cred că și aici, la Timișoara, dacă nu aici la Timișoara, dumneavoastră care sunteți conectați la informațiile zilei ați putut prinde în echipajul interpretării jurnalistice cele spuse de mine de-a lungul vremii. Spuneam în aprilie când au fost acele fenomene deosebite în mare parte a țării, în partea de sud, în partea de est, în partea centrală, fenomene meteorologice nemaiîntâlnite până atunci, într-o perioadă atipică, într-un areal destul de larg, în multe județe ale țării zăpada se cuibărise, eu mă îndreptam să dau drumul la sistemul antigrindină în țară – pe data de 15 aprilie – și ningea în multe zone ale țării. Am spus atunci că e mai mult bine decât rău. Spuneam că e mai mult bine decât rău, pentru că știința de carte, experiența de viață m-a îndemnat să fac această afirmație scurtă, seacă dar puternică, bine închegată în realitate și cu mult miez. Pentru mass media a fost o pastilă bună de mestecat și de penetrat în opinia publică. Iată că rezultatele confirmă ceea ce am spus. De altminteri, o spun și astăzi. Cu răbdare, cu atenție, să nu disperăm. Să facem interpretările care se cuvin cu foarte multă adâncime în analiză. Cu foarte multă atenție în exprimare. Și mai mult decât atât cu foarte multă atenție în pașii pe care noi trebuie să îi facem de aici încolo. Sunt interpretări multiple, pe care le respect, le înțeleg. Dar o interpretare a realității e absolut necesară. Iar exagerările nu ajută niciodată. Nu sunt de acord cu cei care au o interpretare nihilistă, cu prezentări apocaliptice. Pentru că viața ne-a demonstrat că putem trece de fiecare dată peste pragurile acestea ce ni se pun în direcția de înaintare cu o singură condiție: să te pregătești să treci. Iar astăzi, în Timiș, este o pregătire pentru a se trece pragurile, pentru a putea fi trecute pragurile, obstacolele care vor fi poate de altă natură, de altă intensitate, de-o altă amplitudine, de un alt nivel, având în vedere că agricultorul își desfășoară activitatea sub zodia riscurilor. Și aici aveți o stațiune de cercetare foarte bună. Spuneam ieri colegilor din minister că trebuie să fim atenți la toți factorii de producție. Trebuie să fim atenți cum ne alegem soiurile, să fim atenți cum ne alegem epoca de semănat. Să fim atenți cum ne alegem tehnologia de cultură, lucrările solului, în așa fel încât factorii climatici să poată să se exprime într-un areal al interesului, al bunei interpretări și al consecvenței față de… domeniul acesta extrem, extrem de complex și foarte, foarte complicat. Pentru că, după cum vedeți, fenomenele, evenimentele se succed cu repeziciune formidabilă. Fenomenele extreme s-au îndesit, devin din ce în ce mai penetrante, sunt din ce în ce mai prezente în spațiul acesta de vest și nu numai. Într-un cuvânt… să fim încrezători”.

Întrebat dacă va scădea prețul pâinii în urma acestei producții record de grâu, Daea nu a putut da un răspuns concret.

Sigur că vom vedea ce se întâmplă. Pentru acest lucru (producția record la grâu – n.r.) sigur că și tinerețea ta este satisfăcută, nu în zona curiozității, ci în zona aceasta de respect pentru munca fermierului și pentru dragostea aceasta pentru țară. Să o prezentăm așa cum este ea”, a răspuns Daea.

Întrebările se termină la timp și îi dau șansa ministrului să se retragă „în spate”, acolo unde îl așteaptă masa și fermierii care mai au întrebări.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor