Descoperire extraordinara la Cornesti: constructie eneolitica, in mijlocul fortificatiei din vremea Troiei

De S.P
1Comentariu
Descoperire extraordinara la Cornesti: constructie eneolitica, in mijlocul fortificatiei din vremea Troiei
© TION - Descoperire extraordinara la Cornesti: constructie eneolitica, in mijlocul fortificatiei din vremea Troiei
La 18 kilometri nord de Timișoara, acolo unde se află cea mai mare fortificaţie de Epoca Bronzului din Europa, a început cea de-a opta campanie arheologică. Echipa condusă de arheologul Alexandru Szentmiklosi a făcut, încă din prima săptămână, o descoperire de senzație: o construcție eneolitică. Dacă fortificația de la Cornești are 35.00 de ani (fiind datată în 1500 a.Chr.), edificiul rectangular înconjurat de un șanț de protecție aparține culturii Tisza-Polgar, care a existat în anul 3800 a.Chr. „Este o descoperire extrem de importantă, căci demonstrează continuitatea locuirii pe văile pâraielor de la poalele piemontului bănățean”, afirmă Szentmiklosi.


Aşezarea de la Corneşti, comuna Orţişoara – judeţul Timiş, este cea mai mare fortificaţie de Epoca Bronzului din Europa, datată în urmă cu 35.00 de ani. Ea se întinde pe o suprafaţă de 1.800 de hectare şi are patru inele. Imensa cetate de pământ a Jadaniului este un monument unic în preistoria lumii, susțin arheologii.

„Uluitoarea fortificație de la Cornești este contemporană cu celebrele cetăți de la Micene, Tirint și Troia, fiind construită la mijlocul mileniului II a.Chr. Ca să înțelegi fortificația de la Cornești, întâi trebuie să te plimbi pe valurile de pământ aplatizate de timp și de agricultura intensivă și, cu ochii minții, să refaci zidurile de lut bătut care străjuiau șanțurile de apărare, unele adânci până la 4,7 m. Imaginea recompusă a vechii cetăți este uimitoare, însă nici pe departe atât de impresionantă cum trebuie să fi fost pentru oamenii care au văzut-o aievea, pe vremea când în alte părți aveau loc tumultoasele evenimente cântate de Homer”, explică Szentmiklosi.

Amintită pe hărțile de sec. XVIII, fortificația de la Cornești a stârnit pentru prima dată interesul în 1877, când Jozsef Pech propunea o investigare mai amănunțită a sitului, considerat în acele vremuri ca fiind fortificație avară. Cercetările arheologice din 1939, întrerupte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, au ancorat datarea fortificației în preistorie, specialiștii datând-o cu probabilitate la sfârșitul epocii bronzului. Acum, la cercetarea de la Cornești participă arheologi și studenți din Marea Britanie, Germania și România.

Campania 2014 a început în primăvară, cu o scanare magnetometrică a incintei I a fortificației, iar săpăturile efective au reînceput în aceste zile. Construcția rectangulară, de 6/4 m este cu peste 2.000 de ani mai veche decât fortificația, datare confirmată și de fragmentele ceramice găsite în șanțul de protecție. Cercetarea este una interdisciplinară, incluzând analize de teren și a analize de semințe și polen pentru a stabili ce fel de plante creşteau în urmă cu mii de ani aici. Cetatea de la Cornești are patru incinte fortificate, dispuse concentric. Primele două ziduri (dinspre interior spre exterior) au fost refăcute în jurul anilor 1400-1300 a.Chr. Tehnica de construcție sugerează prezența unor indivizi specializați, adevărați ingineri ai preistoriei, care au avut cunoștințe solide privind structurile de rezistență și metodele de consolidare a acestora.

„Valurile de pământ”, unele impresionante și în ziua de astăzi, au avut deasupra palisade, înălțimea de aprox. 4 m și adâncimea șanțurilor de apărare de 2,7 m până la 4,7 m fiind descurajatoare pentru orice potențial agresor. Însă această fortificație a fost, de departe, ceva mai mult decât o construcție militară cu scopuri defensive împotriva unei primejdii de anvergură. Este foarte probabil ca această cetate să fi fost expresia puterii militare și economice a unor comunități bazate pe o nouă elită socială, cea a războinicilor care controlau teritoriul dintre Timiș și Mureș, ambele râuri căi de acces secundare dinspre străvechea „autostradă” a Europei, Dunărea, către Transilvania, bogată în sare, aur și cupru.

Din primele cercetări se pare că zona a fost populată și de tracii timpurii. Aceştia se ocupau cu agricultura și creşterea animalelor. Aşezările lor erau formate din locuinţe semi-îngropate, făcute din gropi relativ circulare, cu o structură din lemn şi acoperite cu paie. Există semne că aveau zone de cult, existau ritualuri de depuneri de obiecte: vase ceramice, obiecte de metal şi chiar alimente, iar populaţiile făceau schimburi comerciale între ele. Alături de descoperirile de epoca bronzului și construcția din perioada eneolitică, au fost descoperite aici două morminte care, prin ritualul de înmormântare, sugerează apartenența etnică a acestei comunități la populația sarmatică.

„Acest monument este extrem de important, el îndeplineşte mai mult de jumătate din cerinţele pentru a fi trecut în patrimoniul UNESCO”, consideră Alexandru Szentmiklosi, șeful secției de Arheologie a Muzeului Banatului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor