Cererea de arestare preventivă a deputatului PSD Mădălin Voicu a fost respinsă, miercuri, de către deputați. Din totalul de 261 de voturi valabil exprimate, 103 au fost pentru “pentru” şi 158 “împotriva” solicitării DNA, a declarat deputatul PSD, Sorin Iacoban potrivit Mediafax.
Aceeași sursă notează că potrivit procesului verbal încheiat de Comisia de numărare a voturilor, 261 de voturi au fost valabil exprimate şi 5 voturi au fost anulate.
De asemenea, cererea DNA de reținere a lui Mădălin Voicu a fost respinsă de deputați.
Parlamentarul a refuzat să comenteze rezultatul votului.
“Nu vreau să comentez. Vă rog să mă înţelegeţi. Nu voi mai vorbi despre justiţie în public”, a spus Voicu, potrivit Mediafax.
Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată. În același dosar este cercetat și Nicolae Paun, presedintele Asociatiei Partida Romilor Pro Europa. Păun este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, dar și de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, deturnare de fonduri și spălare de bani.
El poate fi reținut în acest caz, după ce deputații au aprobat solicitarea DNA cu 128 voturi “pentru”, 78 “împotrivă” şi 20 de voturi au fost anulate. Decizia privind arestarea sa preventivă a fost amânată de către deputați pentru miercurea viitoare, 24 februarie. Asta deoarece ședința a fost suspendată, din lipsă de cvorum.
Citiți principiile noastre de moderare aici!