tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
România
Dan Diaconescu, condamnat la cinci ani si sase luni de inchisoare cu executare

Dan Diaconescu, condamnat la cinci ani si sase luni de inchisoare cu executare

la 4 March 2015 12:44 Reactualizat la: 4 March 2015 13:38
4 March 2015 12:44 Reactualizat la: 4 March 2015 13:38
Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel București.
Scris de T. Ex. - Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel București.

Trimite articolul

X

Magistrații Curții de Apel București l-au condamnat definitiv pe Dan Diaconescu la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru șantajarea omului de afaceri Petru Țârdea și a fostului primar al comunei arădene Zarand, Iulian Moț.

Curtea de Apel București a decis și interzicerea desfășurării de către Dan Diaconescu a oricărei activități în presa scrisă sau audio-video, pe o perioadă de cinci ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei de cinci ani și șase luni.

Fondatorului PP-DD i se va scădea din pedeapsă perioada în care a fost reținut și arestat preventiv, între 22 și 25 iunie 2010.

În același dosar a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare și fostul realizator de programe la OTV, Doru Pârv. El nu are dreptul de a desfășura vreo activitate în presa scrisă sau audio-video pe o perioadă de cinci ani de la ieșirea din închisoare.

Fostul realizator de programe la OTV, Ghezea Mitruș, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, în același caz. El nu mai are voie să participe la vreo activitate în presă pentru o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei principale.

Cei trei urmează să fie încarcerați, în următoarele 30 de zile aflându-se în perioada de carantină, în care se va stabili regimul de detenție și locația în care își vor executa pedepsele.

Dan Diaconescu și Dorel Petru Pârv au fost condamnați în decembrie 2013 la câte trei ani de închisoare cu executare, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 1. Mitruș Ghezea a primit doi ani și șase luni de închisoare cu executare. Cu toții au contestat condamnarea, iar DNA a cerut majorarea pedepselor, la Curtea de Apel București, sub motivația că sentința Judecătoriei Sectorului 1 “este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor”.

“Caracteristica inculpaţilor de «persoane instruite» nu convinge ca un element în favoarea acestora cât timp instrucţia superioară presupusă în sarcina lor nu a acţionat ca un element de cenzură de natură a împiedica săvârşirea infracţiunilor şi nici ca o moralitate superioară aptă să trezească în conştiinţa acestora regretul faptelor comise nici după săvârşirea acestora şi nici măcar după descoperirea lor. Din contră, acest grad de instruire a permis inculpaţilor abordarea infracţiunii de şantaj dintr-o perspectivă inedită şi anume aceea a ameninţărilor aduse părţilor vătămate prin intermediul mijloacelor mass-media”, a arătat DNA, în motivele de apel.

De asemenea anchetatorii arătau că inculpaţii, sub pretextul de anchete jurnalistice, “nu au ezitat să ameninţe părţile vătămate cu divulgarea de date compromiţătoare în schimbul unor sume de bani, ferm convinşi că faptele lor nu vor face obiectul vreunei investigaţii judiciare inclusiv prin interpretarea în favoarea personală, iar nu în favoarea societăţii a principiului libertăţii presei şi a libertăţii de opinie”.

Cei trei au fost trimiși în judecată în octombrie 2010.

În rechizitoriu, procurorii au arătat că în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-a amenințat în mod repetat, atât direct, cât și indirect, prin intermediul lui Dorel Pârv, pr Ion Moț, primarul comunei Zarand, pentru a-l convinge să îi dea 200.000 de euro.

“Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri”, preciza DNA.

Ion Moț i-ar fi dat lui Dorel Pârv 30.000 de euro și 42.000 de lei, “scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu”, au mai arătat anchetatorii.

Conform DNA, Dan Diaconescu l-ar fi amenințat pe omul de afaceri Paul Petru Țârdea în aprilie 2005, în repetate rânduri, atât în mod direct, cât și indirect, prin intermediul lui Ghezea Mitruş, realizatorul emisiunii “Semnal de alarmă” difuzată la OTV, pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro. Paul Petru Țârdea i-a dat 4.500 de euro. d

“Ameninţarea a constat în difuzarea, pe postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana şantajată, cum ar fi date despre trecutul infracţional al acesteia şi afirmaţii legate de fraudarea jocului televizat Eurotombola, organizat de societatea comercială condusă de respectivul om de afaceri, joc difuzat de un post de televiziune concurent”, potrivit procurorilor DNA.

Sursa: Mediafax

Trimite articolul

X
Taguri:
condamnat ,
dan diaconescu ,
inchisoare cu executare ,
otv ,
PPDD ,
santaj
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Admiterea la liceele pedagogice se schimbă: dispar specializările pentru învățători și educatori
    2
    „Orașele viitorului”, la Timișoara. Despre ce se va vorbi în cadrul conferinței
    3
    Trei noi „Visiting Professors”, după ultima zi a PneumoClinicsTM
    4
    Ce țară va taxa prezervativele pentru a stimula natalitatea. Îngrijorări în rândul femeilor vulnerabile
    5
    „Vestul adevărat”, cel mai nou spectacol al Teatrului Național Timișoara
    6
    A modificat sau nu primăria „culoarul verde” de pe Take Ionescu? Lațcău vorbește despre fake-news
    7
    Operațiune de sabotaj instrumentată de Rusia pe teritoriul României, dejucată de SRI
    8
    VIDEO. Deșeurile timișenilor, trimise de azi în județul Hunedoara
    9
    CFR suspendă peste 10 trenuri care pleacă de la și spre Timișoara. Se pierd legături cu Oradea, Satu Mare și Baia Mare
    10
    Kim Kardashian dezvăluie că a suferit un anevrism cerebral provocat de stresul divorțului de Kanye West

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Brazi de Crăciun la prețuri pentru toate buzunarele, în Piața 700

    Eveniment

    Descoperire spectaculoasă în Timișoara. Peste 300 de colete cu materiale pirotehnice confiscate în urma unui control

    Mapamond

    Ce țară va taxa prezervativele pentru a stimula natalitatea. Îngrijorări în rândul femeilor vulnerabile

    România

    USR își desemnează noii candidați: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

    Ştiri din Timiș

    Program special de sărbători la Iulius Town: Cinema City va fi deschis în Ajunul Crăciunului și în prima zi a anului.

    Capitală Culturală

    „Teatrul Viitorului”, un spectacol despre anxietatea generației tinere, în premieră la Timișoara

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 decembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 18 decembrie 2025, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Centrul Multiplexity se extinde. Primăria Timișoara cere bani pentru transformarea halei de tramvaie într-un nou hub cultural

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Grădiniță modernă pentru 360 de copii, construită cu fonduri europene la Moșnița Nouă
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici