Dacia se extinde la Mioveni si va produce motoare Euro 6

De T. Ex.
Dacia se extinde la Mioveni si va produce motoare Euro 6
Producătorul auto Dacia îşi va continua activitatea la Mioveni, chiar o va extinde şi va produce motoare Euro 6. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta care dă asigurări că grupul Dacia – Renault nu se mută în Maroc.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu avertiza că Dacia şi-ar putea muta secţia de asamblare în Maroc, din cauza problemelor legate de infrastructură. Este adevărat, lipsa tronsonului de autostradă Sibiu – Piteşti provoacă producătorului o pagubă de 30 de euro pentru fiecare maşină exportată peste hotare.

Acum, premierul Victor Ponta spune că Dacia nu se mută în Maroc. Ba mai mult, îşi extinde activitatea şi va produce motoare Euro 6. Pentru asta, fabrica va primi ajutor financiar de 40 de milioane de euro, pentru modernizarea liniei de producţie, 15 milioane provenind din fonduri UE, iar restul de la statul român.

„Grupul Dacia-Renault e de departe unul dintre liderii importanți, o societate fundamentală pentru economia României și, dacă vreți, și psihologic. E atât de importantă, încât nimeni nu-și poate imagina România fără Dacia”, a declarat premierul Victor Ponta.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !