Cupa DKMT la înot, la ediția a zecea

De Marcel Hoster
Cupa DKMT la înot, la ediția a zecea
© Tion: Cupa DKMT la înot, la ediţia a zecea
A avut loc a zecea ediție a uneia dintre cele mai vechi competiții de înot din Timișoara, “DKMT Euroregion Endurance Cup”. În total au fost prezenți 77 de sportivi.

Sâmbătă, la bazinul acoperit din Zona Circumvalațiunii, a avut loc cea de-a zecea ediție a „DKMT Euroregion Endurance Cup”, un concurs de amatori deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani.

La această ediție aniversară au participat 77 de sportivi, atât afiliați ai celor 11 cluburi prezente, cât și individual, din trei țări: România, Serbia și Ungaria. Dintre participanți, decanii de vârstă la această competiție au fost Bocskai Zsofia (71 de ani) la femei, respectiv Melkuhn Dezso (80 de ani) la bărbați.

Au fost acordate medalii competitorilor clasați pe primele trei locuri în cadrul unei grupe de vârstă, la fiecare probă individuală. Trofeul competiției, “DKMT Euroregion Endurance Cup”, a fost acordată echipei cu scorul cel mai mare obținut ca sumă a punctajelor membrilor săi.

În ceea ce privește rezultatele, clasamentul pe cluburi, în raport cu punctajul obținut, cea mai bună echipă a fost CSM Arad – 844 puncte, urmată de Masters Timișoara – 289 puncte, şi Reșița – 254 puncte.

Rezultatele întregului concurs, inclusiv clasamentul pe echipe, sunt disponibile AICI.

Evenimentul a fost organizat de către Clubul de Înot MASTERS Timișoara în colaborare cu Facultatea de Educație Fizică şi Sport (Universitatea de Vest din Timişoara) și Direcția Județeană pentru Sport şi Tineret Timiș.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !