Cunoscuta trupă Coma ajunge din nou la Timișoara

De A. M. A.
Cunoscuta trupă Coma ajunge din nou la Timișoara
© foto: Facebook/Coma
Fanii rock-ului alternativ vor avea parte de un concert excelent al îndrăgitei trupe Coma!

„Coma ajunge în cele din urmă și pe scena Reflektor Venue din Timișoara!”, transmit organizatorii, care îi așteaptă pe timișoreni vineri, 7 decembrie, de la ora 20.00 la concertul formației!

Coma a luat naștere 1999 în București, iar prima apariție pe scenă a fost în anul 2000, la Timișoara, în cadrul StudentFest. A urmat lansarea videoclipului pentru piesa „Nu vreau fetițo casă”, pe care trupa o descrie ca fiind „o parodie la adresa utilizatorilior de playback și cultivatorilor de prost gust”. Formația a lansat trei albume până în prezent „Somn” (2001), „Nerostitele” (2006) și „Coma Light” (2008).

Coma energie pură de metal alternativ adusă pe scena de cei 6 membri: Catalin Chelemen (voce principala), Răzvan Albu (tobe), Dan Costea (voce, chitară), Sorin Petrescu (bas), Răzvan Rădulescu (aka Hefe, DJ), Matei Tibacu (chitară).

În deschidere vor cânta The Details. Biletele la concert costă 45 de lei în presale și pot fi achiziționate aici.

„În cazul în care evenimentul va fi sold out din presale, nu se vor mai putea cumpăra bilete la intrare, în seara concertului!”, transmit organizatorii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !