Cu pancarte in fata Inspectoratului Scolar. Protestul parintilor de la Liceul „Ion Vidu” continua

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
22Comentarii
Cu pancarte in fata Inspectoratului Scolar. Protestul parintilor de la Liceul „Ion Vidu” continua
© Tion: Cu pancarte in fata Inspectoratului Scolar
Protestul părinților elevilor de la una dintre clasele primare ale Liceului „Ion Vidu” a continuat miercuri. De această dată, de dimineață, părinții și copiii au protestat în fața Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Părinții care cer un învățător titular și nu suplinitor la clasă au făcut o oră de muzică în fața Inspectoratului, copiii fiind instalați cu scăunele în fața clădirii.

Mai mulți copii de clasa a doua și părinții acestora au protestat miercuri în fața ISJ Timiș, după ce, marți, au protestat în curtea școlii unde își desfășoară activitatea, Liceul „Ion Vidu”. Ei sunt împotriva numirii unui al treilea cadru didactic la clasă în tot atâția ani de activitate, de fiecare dată fiind numit un suplinitor. Odată cu începutul noului an școlar, părinții au aflat că și în acest an a fost instalat un cadru didactic suplinitor, ceea ce i-a nemulțumit, cerând să existe o singură persoană care să se ocupe de copii până în clasa a patra.

Conform celor declarate de părinți, în urma verificărilor efectuate de aceștia, cadrul didactic suplinitor trimis la clasă ar fi căzut de trei ori examenul de titularizare. Cei prezenți au decis să continue protestul și în zilele viitoare, în curtea școlii.

Inspectorul Școlar General, Aura Danielescu, spune că în ceea ce privește aceste cadre didactice, educatori și învățători, există deficit de personal, iar persoana în cauză ar fi trebuit să fie lăsată să predea la clasă, pentru a dovedi dacă ea corespunde sau nu cerințelor. De asemenea, consideră că locul copiilor este în clasă și nu în curtea școlii.

„Locul acestor copii este în clase, nu este în regulă cum au procedat părinții. Nu pot să spun că părinții au dreptate sau nu. Este foarte greu să evaluezi un cadru didactic pe care nici măcar nu l-ai lăsat să intre la clasă. Nu cred că a putut să le dovedească că are un comportament inadecvat față de copii. Dumnealor au venit și mi-au spus că și-au luat un feedback de la altă unitate de învățământ unde a predat. Nu pot să le spun altceva părinților decât că aceste cadre didactice sunt repartizate în ședințe publice, în baza unor note pe care le obțin la un concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Este o problemă că au deja la clasă al treilea cadru didactic, dar mișcarea personalului didactic este la vedere, toată lumea o vede. Ne confruntăm cu un deficit de personal pe această categorie, la învățători și la educatoare”, a declarat Aura Danielescu.

În urma protestului, părinții au fost acceptați în audiență la Inspectorat, urmând a se purta un dialog pe tema disputei, am aflat de la Cristian Cazacu, unul dintre părinți.

Articole pe aceeași temă:

foto: arhiva
Începutul noului an şcolar a venit „la pachet” cu o situaţie neplăcută pentru elevii uneia dintre clasele primare de la Liceul Ion Vidu, din Timişoara. Părinţii unora dintre elevi le-au interzis acestora să intre la ore după ce au considerat că învățătoarea care le-a fost repartizată nu ar corespund...



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor