Evenimentul 11even Timișoara de marți seara, de la Life!Pub, a avut un in invitat cu totul și cu totul special. Alături de mulți români cu povești de viață deosebite a urcat pe scenă și antrenorul echipei de rugby RCM Universitatea Timișoara. Sud-africanul Chester Williams, figură celebră pe toate meridianele lumii a fost fără îndoială vedeta unei ediții dedicate prezenței curajului și a bucuriei în viața noastră.
”Când eram copil şi mergeam mulţi kilometri pe jos la şcoală nu credeam că voi fi eroul cuiva. Că voi face istorie la Campionatul Mondial de rugby. Povestea mea de succes e despre persistenţă, dedicare, muncă grea şi disciplină. În fiecare zi mergeam la şcoală, fără bani, doar cu o singură pereche de pantofi, aşa începe cariera mea.
Deşi eram cel mai bun în şcoală la rugby pe poziţia mea, nu eram destul de bun pentru ei. Dar am vrut să le arăt că pot avea succes şi că sunt un câştigător. Părinţii mei voiau să am succes la şcoală, eu am neglijat-o pentru rugby. Voiam să fiu un springbok pentru Africa de Sud. La 16 ani am reînceput să joc rugby. Africa de Sud era separată. Într-o zi mergeam cu prietenii la antrenament şi ne-a ridicat poliţia şi ne-a băgat în închisoare, ca şi o persoană de culoare nu aveai voie să mergi în grup mai mare de doi-trei. Atunci dacă mergeai la toaletă era separat, pentru albi şi pentru cei de culoare. Trebuia să ne schimbăm în autobuz când mergeam la o altă şcoală să jucăm.
Lucram pentru fratele şi sora mea care erau la facultate, eu trebuia să am grijă ca prin mine să aibă parte de studii. Dar dacă nu aş fi ales rugby-ul nu eram în situaţia în care sunt acum. În 1990 am început să joc pentru echipa statală, era ceva măreţ, deşi am fost cel mai bun în primii doi ani nu m-au selecţionat, poate eram prea negru. Munceam toată ziua, ştiam că fac ce trebuie să-mi ating scopul. Trebuia să fiu de două ori mai bun decât cel alb de pe poziţia mea.
Eram pregătit pentru Cupa Mondială din 1995 dar m-am accidentat. Eram singurul negru de la naţională şi totuşi nu puteam juca. Antrenorul m-a întrebat dacă pot juca 2-3 minute să alerg la mijlocul terenului dar am refuzat. Motivul a fost că nu voiam sa-mi dezamăgesc oamenii de culoare, voiam sa fie mândri, nu au fost mulţumiţi dar le-am spus că nu pot juca primele meciuri. Din fericire am reuşit să mă întorc în echipă în sferturile de finală, am câştigat uşor cu Samoa, am ajuns în semifinale.
Finala a fost marcată de discursul motivaţional al lui Nelson Mandela, a intrat la vestiare cu şapca şi tricoul Springboks pe el, a fost primul care a făcut asta. Am câştigat Cupa Mondială şi asta a unit ţara, oameni albi, negri, galben… albastru, roşu, toţi au ieşit în stradă să se bucure. Nu va mai fi o Cupă Mondială de rugby în toată lumea care să producă o asemenea emulaţie. Am făcut-o împreună ca naţiune. Da, i-am întâlnite pe Clint Eastwood, Morgan Freeman sau Matt Damon, a fost plăcut, dar cea mai mare onoare a fost să stau la masă cu Nelson Mandela şi să prânzim, cinăm, e un om incredibil. Mi-a spus ceva „Nimic nu e imposibil până la capăt”. Şi tu eşti cel care are în mâini propriul destin, nimeni altcineva” a fost povestea de 11 minute spusă de Chester Williams.
Citiți principiile noastre de moderare aici!