Copii prinsi la furat din masini, la Timisoara

De Raoul Jurchela
Copii prinsi la furat din masini, la Timisoara
© Copii prinsi la furat din masini, la Timisoara (foto: arhiva)
Dosare penale pentru furt. Asta au primit doi copii de 12 și 13 ani de la polițiștii timișoreni. Cei mici au fost prinși imediat după ce au spart mai multe mașini, la Timișoara.

Cei doi au dat atacul la mașinile parcate pe raza Secției 4 în noaptea de miercuri spre joi. Au fost observați ulterior pe strada de polițiști care i-au luat la întrebări.

„În fapt, cei doi minori, profitând de faptul că portierele nu erau asigurate, ar fi sustras din cele două autovehicule bani, trei aparate GPS, două telefoane mobile şi un detector radar. Prejudiciul în valoare de peste 1.000 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile urmând a fi restituite păgubiţilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi minori”, povestesc oamenii legii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase