Colinde si cuvant adus de la Manastirea Oasa, in sala Capitol

De S.P.D.
Colinde si cuvant adus de la Manastirea Oasa, in sala Capitol
Copiii Grădiniței “Troița” și cei ai Școlii Primare “Sf. Antim Ivireanul” din Timișoara, împreună cu toți cei care se ocupă de educarea și creșterea lor sufletească, întâmpină Sărbătoarea Nașterii Domnului cu “suflet curat, voci cristaline și colinde autentice”, într-un Concert de Colinde, anunță dascălii școlii.

Concertul va avea loc în 11 decembrie, de la ora 17,30, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.

“Ne dorim ca acest eveniment să nu fie doar o serbare, ci o sărbătoare prin care vom putea transmite tuturor celor din comunitatea noastră valorile și viziunea ce stau la baza activității celor două unități de învățământ. (…) Cei prezenți vor putea achiziționa CD-ul cu muzică pentru copii intitulat Ciuș, Ciuș, Magaruș și Calendarul 2014 inspirat din activitatea celor două unități de învățământ”, precizează Ioana Popescu.

Tot în seara zilei de 11 decembrie, începând cu ora 20:00, Sala Capitol va găzdui conferința intitulată “Viața prin celălalt” ce va fi susținută de Părintele Stareț Iustin și Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa din Munții Șureanu.

Accesul publicului la întreg programul este liber.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !