Reprezentanții Consiliului Județean Timiș vor cumpăra un set de 12 veste și căști antiglonț, dar și aparate foto necesare criminaliștilor.
„Ne aflăm la finalul anului 2015, dacă facem un scurt bilanț al activității Autorității Teritoriale de Ordine Publică cred că rolul principal, acela de a sprijini Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș și de a veni cu propuneri, proiecte în asigurarea unui climat de siguranță al cetățeanului a fost atins. Chiar acum, la final de an, vom preda Inspectoratului de Poliție un set de echipament de protecție echipelor de intervenție speciale din cadrul inspectoratului, un set (12 bucăți) ce presupune cască și vestă antiglonț și vom preda un număr de 12 aparate foto necesare laboratorului de criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliție”, spune vicepreședintele CJ Timiș, Călin Dobra, președintele ATOP.
Prețul echipamentelor ajunge la 90.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!