Cine investeste un milion de euro in Timisoara va primi aprobarile necesare in sapte zile

De B.A.M.
1Comentariu
Pimaria ofera toate autorizatiile necesare in maxim o saptamana, celor care investesc mai mult de un milion de euro in Timisoara
Pimaria ofera toate autorizatiile necesare in maxim o saptamana, celor care investesc mai mult de un milion de euro in Timisoara
Firmele sau persoanele private care doresc să investească peste un milion de euro în Timişoara vor primi toate autorizaţiile necesare de la primărie, în termen de maximum şapte zile lucrătoare. Proiectul propus de consilierii municipali PSD a fost aprobat de marea majoritate a aleşilor locali, deşi atât primarul Gheorghe Ciuhandu, cât şi consilierii PDL au afirmat că prevederea este inutilă, cât timp a fost păstrată taxa de urgenţă.

Proiectul aprobat, marţi, de consilierii municipali prevede ca firmele sau persoanele private care doresc să realizeze în Timişoara o investiţie ce depăşeşte valoarea de un milion de euro vor primi toate avizele şi autorizaţiile necesare de la funcţionarii primăriei în termen de maximum şapte zile lucrătoare. În cazul nerespectării acestui termen, funcţionarii vinovaţi vor fi sancţionaţi.

„Proiectul vizează nu numai obţinerea în şapte zile lucrătoare a autorizaţiei de construcţie, cu plata taxei de urgenţă, cât mai ales obţinerea tuturor avizelor care ţin de municipalitate, societăţile comerciale şi regiile autonome aflate în subordinea Primăriei Timişoara şi care până acum durau foarte mult. (…) Acest proiect s-a dorit a fi un semn de deschidere a administraţiei locale către investitorii români şi străini, pentru că în anii trecuţi – şi nu mă refer la ultimii doi-trei ani – foarte multe proiecte imobiliare au rămas în suspensie din diferite motive”, a afirmat consilierul municipal Radu Ţoancă (PSD).

La votul din cadrul şedinţei de plen, consilierii municipali PDL şi primarul Gheorghe Ciuhandu au afirmat că acest proiect este redundant, în condiţiile în care funcţionarii municipalităţii sunt deja obligaţi să elibereze actele necesare în termen de şapte zile, cu plata unei taxe de urgenţă, care a rămas în vigoare.

„Consider că acest proiect este inoportun, datorită faptului că această posibilitate de a se obţine documentele urbanistice în şapte zile exista şi până acum. Până la urmă nu s-a votat nimic nou. Am aprobat acest proiect pentru că şi în urmă cu un an l-am votat”, a afirmat consilierul municipal Adrian Pau (PDL)

„Noi aveam şi o Hotărâre de Consiliu Local mai veche prin care se putea elibera în regim de urgenţă autorizaţii de construcţie, planuri urbanistice, documentaţii de urbanism, bineînţeles în măsura în care documentaţiile sunt complete. Dar, dacă consilierii au considerat că această hotărâre este necesară, eu nu m-am opus”, a afirmat şi primarul Gheorghe Ciuhandu.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor