Staţia I.T.P. din cadrul R.A.T. Timişoara efectuează inspecţii tehnice periodice la cele mai bune preţuri de pe piaţă.
Patronul celor de la Politehnica Timişoara a sosit luni dimineaţa la Timişoara. El i-a bagat în şedinţă, de la primele ore ale dimineţii, atât pe jucători, cât şi conducerea administrativă a clubului. Discuţiile s-au prelungit pana dupa orele pranzului.
Incident grav la o şcoală din Timişoara. Trei tineri de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce într-o sală de clasă au fost aprinse fumigene, elevii fiind evacuaţi din cauza fumului. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ au demarat o anchetă.UPDATE. Trei elevi au fost amendaţi de poliţişti in acest caz.
Adriana Castaian, profesoară de limba germană: „Copiii ar trebui susținuți să facă ceea ce le place”
Adriana Castaian a studiat limbile germană și franceză la Universitatea de Vest din Timișoara. Primul său loc de muncă este și actualul. Astfel, Adriana Castaian îi învață limba germană pe elevii de la Colegiul Tehnic Ion I.C. Brătianu, fostul MIU. De asemenea, le predă germana și micuților care frecventează clubul pe care îl deține. Face acest lucru gratuit și spune că primește în schimb dragostea necondiționată a prichindeilor.
ADVERTORIAL. Paștele e #magnifique și nu ar putea fi altfel cu noile arome de babka propuse de Madame Magnifique, brandul care își propune să ofere altceva în materie de brutărie, patiserie și cofetărie.
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 29 aprilie - 5 mai.
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
6