Liceul Pedagogic din Timișoara este școala unde copiii vor primi, în curând, o masă caldă. Este unitatea de învățământ care face parte din programul pilot al Ministerului Educației pentru servirea unei mese calde pe zi. Unitatea de învățământ mai are însă nevoie de spațiu și de oameni la bucătărie și care să se ocupe de distribuirea hranei.
Sănătate
Reprezentanții medicilor din ambulatoriile de specialitate din țară au fost marți la o vizită de lucru, la masa Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a primit vizita reprezentanților Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator. Și ei cer mai mulți bani pentru susținerea activității.
Ştiri din Timiș
Până marti, 7 mai, cu excepția zilei de joi, mașinile de colectare a deșeurilor Retim nu vor mai ieși pe traseu. Conducerea companiei nu a fost de acord cu cererile angajaților nemulțumiți care au protestat marți, iar, ca formă de protest, șoferii și colectorii vor să boicoteze activitatea în zilele libere.
Mapamond
Patru poliţişti au fost ucişi luni într-un schimb de focuri în timpul unei operaţiuni de arestare a unui suspect, care a fost la rândul său ucis, în Charlotte, în statul american Carolina de Nord, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
În urma unei vizite în zona Pieței Badea Cârțan, primarul Dominic Fritz amintește că primăria are un proiect de regândirea a zonei. De la începutul lunii au fost instituite și restricții pe una dintre străzile adiacente pieței.
1
Mapamond
Cinci oameni au fost răniţi şi sunt acum internaţi în spital după un atac cu o sabie comis de un bărbat de 36 de ani care a fost arestat marţi în apropierea unei staţii de metrou din zona Hainault, din nord-estul Londrei, potrivit AGERPRES. UPDATE. Un adolescent a murit
Ştiri din Timiș
În dimineața zilei de marți, 30 aprilie, angajați secției Salubrizare 1 a Retim au protestat în curtea punctului de lucru pe strada Divizia 9 Cavalerie. Aceștia reclamă atât comportament abuziv din partea șefilor, cât și salarii și condiții de muncă nepotrivite. UPDATE. Ce spun angajații vs. poziția RETIM
3
Ştiri din Timiș
Accident produs între trei autovehicule, marți, în zona Calea Șagului din Timișoara. Șoferul unei autoutilitare a intrat într-o mașină pe care a proiectat-o într-un alt autoturism. În urma impactului, o femeie a fost rănită.