Chiar dacă palmierii din centrul Timişoarei nu mai sunt păziţi în trei schimburi, ca şi în vara anului trecut, poliţiştii locali acordă în continuare o atenţie deosebită arborilor exotici şi mai nou au primit sarcină să aibă grijă şi de jardinierele cu flori de pe Podul Michelangelo. Poliţia Locală are instituite patrule pe timp de noapte în zona I.C. Brătianu şi zona Podului Michelangelo. Reprezentanţii instituţiei spun că echipajele stau în preajma palmierilor, noaptea, pentru că de acolo se pot deplasa imediat în orice zonă din apropiere unde se semnalează probleme...
Cariere de Poveste
Adriana Castaian, profesoară de limba germană: „Copiii ar trebui susținuți să facă ceea ce le place”
Adriana Castaian a studiat limbile germană și franceză la Universitatea de Vest din Timișoara. Primul său loc de muncă este și actualul. Astfel, Adriana Castaian îi învață limba germană pe elevii de la Colegiul Tehnic Ion I.C. Brătianu, fostul MIU. De asemenea, le predă germana și micuților care frecventează clubul pe care îl deține. Face acest lucru gratuit și spune că primește în schimb dragostea necondiționată a prichindeilor.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Paștele e #magnifique și nu ar putea fi altfel cu noile arome de babka propuse de Madame Magnifique, brandul care își propune să ofere altceva în materie de brutărie, patiserie și cofetărie.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că luni, 29 aprilie, se va întrerupe apa în câteva localități din județ pentru spălarea rețelei de distribuție.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 29 aprilie - 5 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
3
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.