Duminică, 4 aprilie, timișorenii romano-catolici și reformați sărbătoresc Paștele. Chiar dacă e pandemie, sâmbătă seara, catolicii au putut merge la biserica parohială „Millennium” din Timișoara, la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, ce exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști. „Dacă trăim bine faptul că murim împreună cu El pentru egoismul nostru, pentru modul de a ne gândi doar la noi înșine și pentru păcatele care rezultă din acestea, atunci încet-încet, viața lui Cristos va deveni o realitate în noi, în viața noastră de zi cu zi, chiar în mijlocul pandemiei”, transmite episcopul romano-catolic de Timișoara credincioșilor.
Pieţele oraşului, pline de flori şi de bunătăţi primăvăratice, sunt în aceste zile atracţia principală a timişorenilor, care se pregătesc de Florii sau Paştele catolic.
Eveniment
Polițiștii timișeni au fost la datorie și în acest an, când mini-vacanța de 1 Mai s-a legat cu cea de Paști.
Sănătate
Dificultatea apărută la respirare, tusea, durerea în piept sunt printre semnele astmului bronșic. Este o boală care apare din ce în ce mai des în rândul populației, motiv pentru care pneumologii sunt foarte preocupați de identificarea și tratarea ei. Medicii de la Victor Babeș din Timișoara vin cu explicații și sugestii tratament. Conform statisticilor, peste 1 milion de români se luptă cu astmul bronșic.
Ştiri din Timiș
Timișoara a primit deja 21 de tramvaie mov în baza înțelegerii cu producătorul turc Bozankaya. Acordul a fost prelungit cu încă 17 bucăți, de această dată de culoare galbenă. Primul din acest lot a plecat luni, 6 mai, spre Timișoara.
Eveniment
A fost o mini-vacanță destul de aglomerată pentru pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș. Aceștia au fost solicitați la peste 400 de intervenții.
Eveniment
Angajații Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au lucrat la capacitate maximă pentru a fluidiza traficul la frontieră în timpul minivacanței de 1 Mai și a Paștelui Ortodox.
Ştiri din Timiș
Pe rețelele de socializare au apărut deja fotografii făcute de timișoreni sau turiști cu florile din Parcul Rozelor. Chiar și primarul Dominic Fritz a prezentat câteva imagini de acolo. Acesta, însă, a fost acuzat că doar a folosit „unghiurile potrivite”. Ce-i drept, la fața locului se poate constata că există câteva colțuri mai „instagramabile”, dar per total senzația este că se putea mult mai bine.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările la Cinema Studio au început în iunie 2021 și ar fi trebuit să dureze un an și jumătate, deci să fie gata undeva pe la finalul anului 2022. Suntem în mai 2024, iar acestea încă nu au fost finalizate. Sunt, totuși, la peste 90% executate, iar reprezentanții primăriei promit că șantierul va fi finalizat încă din iunie, iar cinematograful va primi spectatori încă din această vară.
Ştiri din Timiș
În județul nostru vor ajunge microbuze mai puțin poluante pentru transportul elevilor.