Este unul din cele mai prevalente cancere în rândul populației țării noastre. Cancerul colorectal sau cancerul de colon, cum mai este el cunoscut, are mai multe manifestări pe care le putem identifica. Practic, în acest tip de patologie oncologică se dezvoltă celule canceroase în colon sau rect. Apare la orice vârstă, însă e mai frecvent întâlnit la persoanele care depășesc vârsta de 45-50 de ani.
„Cancerul colorectal reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de cancer, iar judeţul Timiş are un număr şi mai mare de cazuri prin specificul zonei. Bănăţenii sunt mari consumatori de carne, de carne grasă, factor favorizant în apariţia bolii”, spun medicii de specialitate din Timişoara. Un raport actual al EuropaColon face o serie de recomandări ce se bazează pe modalităţile în care sunt trataţi pacienţii cu cancer colorectal în Europa.
România
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Ca în fiecare an, de Paşte, Iulius Town are un orar special.
Eveniment
Aproximativ 60 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, în urma unui incendiu la un tren R 2625, care staționa în Gara Hodoni.
Sănătate
Reprezentanții medicilor din ambulatoriile de specialitate din țară au fost marți la o vizită de lucru, la masa Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a primit vizita reprezentanților Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator. Și ei cer mai mulți bani pentru susținerea activității.
Ştiri din Timiș
Până marti, 7 mai, cu excepția zilei de joi, mașinile de colectare a deșeurilor Retim nu vor mai ieși pe traseu. Conducerea companiei nu a fost de acord cu cererile angajaților nemulțumiți care au protestat marți, iar, ca formă de protest, șoferii și colectorii vor să boicoteze activitatea în zilele libere.
3
Mapamond
Patru poliţişti au fost ucişi luni într-un schimb de focuri în timpul unei operaţiuni de arestare a unui suspect, care a fost la rândul său ucis, în Charlotte, în statul american Carolina de Nord, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
În urma unei vizite în zona Pieței Badea Cârțan, primarul Dominic Fritz amintește că primăria are un proiect de regândirea a zonei. De la începutul lunii au fost instituite și restricții pe una dintre străzile adiacente pieței.
2
Mapamond
Cinci oameni au fost răniţi şi sunt acum internaţi în spital după un atac cu o sabie comis de un bărbat de 36 de ani care a fost arestat marţi în apropierea unei staţii de metrou din zona Hainault, din nord-estul Londrei, potrivit AGERPRES. UPDATE. Un adolescent a murit