La aproximativ zece ore după incidentul atac armat de la Copenhaga, de sâmbătă după-amiază, soldat cu un mort și trei răniți, a avut loc un al doilea atac armat în oraș. Un bărbat a decedat în urma unui schimb de focuri din apropierea unei sinagogi, iar polițiștii au anunțat că au împușcat mortal principalul suspect în acest caz.
Mai mulți ostatici au fost reținuți luni, la Sydney, într-o cafenea din centrul orașului. La geamul cafenelei a fost pus un steag islamic negru.
Incident grav la Moşniţa Nouă! O persoană rămasă încă necunoscută a oprit maşina în dreptul unei case de lângă drumul judeţean, a împuşcat un ponei aflat în curte, iar apoi a fugit spre Timişoara. Incidentul se putea transforma într-o tragedie, pentru că în curte se aflau şi mai mulţi copii.
Cariere de Poveste
Adriana Castaian, profesoară de limba germană: „Copiii ar trebui susținuți să facă ceea ce le place”
Adriana Castaian a studiat limbile germană și franceză la Universitatea de Vest din Timișoara. Primul său loc de muncă este și actualul. Astfel, Adriana Castaian îi învață limba germană pe elevii de la Colegiul Tehnic Ion I.C. Brătianu, fostul MIU. De asemenea, le predă germana și micuților care frecventează clubul pe care îl deține. Face acest lucru gratuit și spune că primește în schimb dragostea necondiționată a prichindeilor.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Paștele e #magnifique și nu ar putea fi altfel cu noile arome de babka propuse de Madame Magnifique, brandul care își propune să ofere altceva în materie de brutărie, patiserie și cofetărie.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că luni, 29 aprilie, se va întrerupe apa în câteva localități din județ pentru spălarea rețelei de distribuție.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 29 aprilie - 5 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
3
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.