Chinul prin care trece un timisorean pentru o groapa dintr-o intersectie

De Roxana Deaconescu
9Comentarii
Chinul prin care trece un timisorean pentru o groapa dintr-o intersectie
© Foto: cititor Tion
Un timișorean se chinuie de aproape o săptămână să îi determine pe cei responsabili să astupe o groapă care pune în pericol circulația rutieră, groapă care a mai fost reparată și în urmă cu trei luni.


Un cititor tion.ro ne-a scris că sună în fiecare dimineață la Colterm pentru a încerca să rezolve problema, dar fără succes. Groapa buclucașă a fost reparată și în luna martie, dar cârpeala n-a ținut. Problema ține de Colterm, a aflat omul de la primărie.

„Încerc de vineri să îi fac pe cei de la Colterm să repare, pentru a doua oară în ultimele trei luni, o surpare de canal și asfalt pe strada Telegrafului colț cu Renașterii. După ploile de săptămâna trecută, apa infiltrată prin reparația lor de calitate superioară făcută acum trei luni a spălat tot balastul prezent sub șosea, aceasta rămănând în aer”, ne-a povestit cititorul nostru.

Mai mult, zona nu este semnalizată așa cum trebuie, iar șoferii sunt nevoiți să treacă prin intersecție pe contrasens.

„Zona este semnalizată foarte profesional, cu o singură baliză unidirecțională, pusă pe capacul de canal, nerespectând standardele impuse de legislația rutieră. Problema a fost semnalată către primărie vineri dimineață. Aceștia mi-au confirmat luni că au luat legătura cu Colterm și că se va repara. Am făcut o sesizare și luni la Colterm, dar până joi dimineața nu s-a luat nicio măsură pentru a înlătura pericolul. Intrarea în intersecție se face pe contrasens, punând astfel în pericol orice mașină care trece pe acolo”, ne-a mai scris cititorul tion.ro.

Omul spune că a sunat zilnic la Colterm și că de fiecare dată i se promite că se va insista la constructorul contractat de societatea de termoficare pentru a repara surparea. Vineri se face însă o săptămână de când timișoreanul revoltat se chinuie să rezolve o problemă care… nu ține de el.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor