Centru de cercetare si clinica veterinara de 10 milioane euro la USAMVB Timisoara

De M. Hoster
6Comentarii
Centru de cercetare si clinica veterinara de 10 milioane euro la USAMVB Timisoara
© TION - Centru de cercetare si clinica veterinara de 10 milioane euro la USAMVB Timisoara
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului a reuşit finalizarea implementării unuia dintre cele mai importante proiecte finanţate din bani europeni în domeniul cercetării şi al serviciilor. Este vorba de deschiderea unui nou centru dotat cu laboratoare ultramoderne, dar şi a unei clinici veterinare cu dotări cum nu mai există în această parte a Europei.

Cu 43 de milioane de lei, mulţi nervi de oţel, răbdare şi birocraţie traversată de specialiştii de proiect, USAMVB Timişoara a reuşit să ducă la final un proiect susţinut în cea mai mare parte din bani europeni extrem de complex, dar care va avea efecte importante asupra mediului academic bănăţean, dar şi asupra comunităţii locale. Cu un nume lung, dar destul de explicit, „Dezvoltarea infrastructurii de cercetare, educaţie şi servicii în domeniile medicinei veterinare şi tehnologiilor inovative pentru Regiunea Vest”, proiectul a însemnat ridicarea unei noi clădiri, cu numeroase laboratoare, săli de operaţie şi de consultaţie, toate la cele mai ridicate standarde actuale în domeniul siguranţei şi al cercetării.

La sediul Universităţii din Timişoara a fost realizat un nou corp, de asemenea au fost renovate şi modernizate mai multe spaţii. Nu clădirea în sine este cel mai important punct al proiectului finanţat din bani europeni în cea mai mare parte, ci dotările instalate. În primul rând, se vor putea realiza cercetări în domeniul biologiei plantelor, animalelor, dar şi uman, la aceasta contribuind aparatura de aproape 19 milioane de lei. Au fost modernizate opt laboratoare, s-au construit alte 25 de laboratoare noi şi şase unităţi experimentale, pentru aceasta fiind alocate alte 15,5 milioane de lei.

Comunitatea locală va simţi cel mai mult utilitatea investiţiei prin deschiderea în noua clădire a unei clinici veterinare aşa cum nu mai este în această parte a Europei.

„Avem dotări la un nivel care nu mai există la nici o clinică universitară din România, şi de la Timişoara până la Budapesta sau Viena. Aparatura cumpărată include un tomograf de ultimă generaţie şi un aparat de radiologie digitală”, a declarat Horia Cernescu, profesor în cadrul USAMVB Timişoara.

Patrupedul timişoreanului va beneficia de condiţii de tratament cum nu au mai fost în această zonă.

„Sistemul aplicat este unul american, omul intră lasă animalul la intrare şi rămâne în sala de aşteptare. El nu intră în contact cu personalul medical, există circuite speciale pentru fiecare tip de tratament. Activitatea în clinică vine ca şi completare la activitatea de cercetare pe care o desfăşurăm în cadrul centrului”, ne-a declarat Ioan Huţu, responsabil în cadrul proiectului.

Prestaţia medicală nu este gratuită, se va plăti la fel ca şi la orice alt cabinet, mai mult clinica ar putea susţine chiar şi activitatea de cercetare. Dotările depăşesc orice ştia proprietarul de animale din Timişoara, sunt săli de operaţie şi de anestezie, electrocardiograf, ecografe, endoscopie, tomografie computerizată. Pentru bolile infecţioase există un traseu special, separat, pentru a nu interfera cu activitatea normală, fiind respectate toate normele sanitare în vigoare.

De la tratarea câinilor şi pisicilor, la cercetare aplicată

Marea problemă a noului centru va fi chiar găsirea specialiştilor care să lucreze în cadrul laboratoarelor de cercetare inaugurate. Se va lucra cu culturi celulare, în domeniul reproducţiei asistate, a imunologiei şi a microbiologiei. Au fost instalate cele mai puternice microscoape de pe piaţă, cea mai bună şi nouă aparatură. Acum sunt necesari banii pentru consumabile, deloc ieftine, dar va fi necesară şi „creşterea” specialiştilor din rândul tinerilor studenţi sau absolvenţi.

Din păcate, banii sunt puţini, autoritatea românească din domeniul cercetării nu prea are cu ce să finanţeze cercetarea. Deşi se doreşte atragerea mediului privat în procesul de cercetare, nici acest domeniu al vieţii sociale nu poate susţine prea mult activitatea laboratoarelor.

„Desigur că ne gândim şi la finanţarea din partea mediului privat. Din păcate, au fost doar câteva firme mici, care nu pot susţine activitatea într-o măsură prea mare. De ce nu vin mai multe solicitări din acest domeniu? E tot problema banilor, nici ei nu au bani pentru asemenea investiţii”, ne-a mai declarat profesorul Horia Cernescu.

Salvarea poate veni de la partenerii externi ai universităţii. Aceştia sunt dispuşi să suporte o mare parte din cheltuielile de cercetare. Un exemplu este colaborarea cu Universitatea de specialitate din Salzburg. De aici au venit banii pentru achiziţionarea a 12 porci, fiecare valorând peste 1.500 de euro, importaţi din Danemarca, special pentru realizarea de experimente

Cabinetele private văzute ca şi colaboratori nu ca şi concurenţi

Noua clinică veterinară superdotată nu doreşte să concureze în mod necesar cabinetele veterinare private.

„Noi ne dorim să lucrăm cu acestea, ei să ghideze spre noi cazurile dificile, care necesită intervenţii medicale sau chirurgicale majore şi pentru care ei nu ar avea dotările necesare. Noi avem laboratoare unde se fac analize complexe, de sânge, de patologie”, ne-a mai declarat Horia Cernescu. „Este loc pentru toată lumea”, a încheiat responsabilul de proiect.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor