Cele mai noi informaţii din domeniul legislaţiei financiare vor putea fi obţinute de reprezentanţii firmelor în cadrul unui seminar de informare și clarificare a celor mai importante modificări și completări aduse Codului fiscal și Codului de Procedură Fiscală. Evenimentul va avea loc joi, 3 martie, cu începere de la ora 10, la Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri, situată pe bulevardul Eroilor de la Tisa nr.22.
Temele dezbătute în cadrul întâlnirii se vor referi la modificările aduse Codului de Procedură Fiscală și Codului Fiscal în domeniul taxei pe valoare adăugată, modificări cu privire la impozitul pe profit și modificări aduse Codului Fiscal în domeniul impozitului pe venit și contribuțiilor sociale.
Evenimentul se înscrie în cadrul seriei de sesiuni de informare și instruire a agenților economici asupra unor aspecte legislative naționale și europene, organizate de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş, organizate în colaborare cu administrația publică locală, cu serviciile publice deconcentrate din teritoriu şi cu alte entități de interes.
Seminarul va fi susținut de specialiști din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Timișoara: Eduard Ajtay – Șef Administrație adjunct, Activitatea de Inspecție Fiscală; Olimpia Dragomir – Șef Birou Asistență pentru Contribuabili, AJFP Timiș; Roza Elena Toth– Șef Serviciu Inspecție Fiscală Persoane Fizice, AJFP Timiș; Ileana Roman – Consilier superior, Serviciul Asistență pentru Contribuabili, Administrația pentru contribuabili mijlocii Timișoara; Elena Neagu – Consilier superior, Serviciul Asistență pentru Contribuabili, DGRFP Timișoara. De asemenea, la eveniment va fi prezent şi Lucian Ovidiu Heiuş, Director General al Direcţiei Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.
Seminarul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Participarea firmelor este gratuită pe baza invitaţiei. Informații suplimentare și înscrieri pot fi obţinute de la Laura Barbu, consultant cameral, la telefon 0372 185 288, 0256 490 771, e-mail: lbarbu@cciat.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!