Studenţii români nu vor rectori persoane alese în Parlamentul României. ANOSR, organizaţia condusă de Vlad Cherecheş, care a condus Organizaţia Studenţilor din UVT, fiind ales ulterior şi şef al Alianţei, cere imperativ luarea unor măsuri care să nu permită ca cei aleşi să rămână şi şefi de universităţi.
„În condițiile în care mai mulți rectori ai unor universități din România și-au anunțat public intenția de a candida la alegerile parlamentare din această toamnă pe listele unor partide politice, considerăm absolut necesar ca incompatibilitățile între funcțiile de conducere din universități și calitatea de parlamentar sau lider de partid politic să fie reintroduse, pentru a evita transformarea instituțiilor de învățământ superior în arene care să servească luptelor sau intereselor politice”, se spune în cererea ANOSR.
Conform organizaţiei, Legea Educației Naționale nr. 1/2011 prevedea, până în decembrie 2012, la articolul 215, alineatul (3) faptul că „persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcția de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”, următorul alineat specificând faptul că „funcția de rector este incompatibilă cu deținerea de funcții de conducere în cadrul unui partid politic, pe perioada exercitării mandatului”. Aceste reglementări au fost abrogate, fără ca măsura să fie supusă unei dezbateri publice, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 92 din 18 decembrie 2012, unul dintre documentele care a mutilat actuala lege a educației. Ulterior, proiectul de lege pentru aprobarea acestei ordonanțe de urgență a rămas blocat la Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului României, termenul de adoptare și trimitere spre plen fiind depășit cu peste 1407 de zile (termenul legal fiind 21.05.2013).
„Instituțiile de educație trebuie ținute la adăpost de influența politicului. Nu putem transforma instituțiile de învățământ în spații pentru propagandă politică, în arene unde se rezolvă răfuieli politice sau în instrumente de recompensare a loialității politice. Școlile și universitățile trebuie să funcționeze pentru elevi și studenți, nu pentru a servi interesele de grup ale unui partid sau om politic. Situația dezastruoasă în care se află învățământul românesc este cauzată, în primul rând, de peste 26 de ani de ingerințe politice în sistem, în care politicienii și partidele au tratat educația ca propria moșie și au luat decizii pentru a-și servi propriile interese, și nu interesele beneficiarilor direcți, elevi sau studenți, și ale societății. Prea mulți ani de decizii politice clientelare au favorizat apariția fabricilor de diplome și de doctorate și au creat, susținut și protejat impostori cu numeroase titluri academice și onorifice pe care nu le merită, acordate din obediență, doar datorită faptului că respectivii ocupau la momentul respectiv o vremelnică funcție politică”, mai spun cei de la ANOSR.
„Politica nu are ce căuta în universități. Într-adevăr, avem nevoie de oameni cât mai bine pregătiți în Parlamentul României și sunt convins că o parte dintre actualii rectori ai instituțiilor de învățământ superior din România ar putea crește semnificativ nivelul dezbaterilor din acest for, dacă ar fi aleși senatori sau deputați. Dar, dacă aleg să meargă pe calea politicii, aceste persoane ar trebui să renunțe imediat la funcția de rector sau la orice altă funcție de conducere pe care o ocupă într-o universitate. Nu considerăm că o persoană se poate dedubla și poate fi politician doar în parlament, nu și în universitate. Trebuie evitate situațiile în care deciziile luate de conducerea unei universități să servească exclusiv interese politice. În plus, considerăm imposibil ca o persoană să se poată achita optim, simultan, și de atribuțiile de parlamentar și de cele manageriale dintr-o universitate. De aceea, considerăm obligatoriu ca Guvernul Cioloș să adopte de urgență o serie de măsuri care să reintroducă incompatibilitățile dintre funcțiile de conducere din universități și funcțiile politice”, a declarat Vlad Cherecheș, președinte ANOSR.
Articole pe aceeași temă:
Marilen Pirtea: Mandatul la conducerea universitatii, mai important decat un loc in Parlament
Citiți principiile noastre de moderare aici!