Carambol soldat cu o victimă, la Timișoara. A fost provocat de un șofer băut

De Raoul Jurchela
3Comentarii
Carambol soldat cu o victimă, la Timișoara. A fost provocat de un șofer băut
© foto: Info Trafic Județ Timiș
Accident de circulație, în noaptea de luni spre marți, la intersecția Căilor Circumvalațiunii și Bogdăneștilor din Timișoara. Un bărbat a ajuns la spital și trei mașini au fost avariate după ce un șofer băut nu a respectat distanța regulamentară.

Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui bărbat de 47 de ani. Acesta circula pe Calea Circumvalațiunii, iar la intersecție cu Calea Bogdăneștilor nu a respectat distanța regulamentară în trafic. A lovit din spate autoturismul aflat în fața sa și l-a proiectat, la rândul lui, în cel din față.

În urma impactului, șoferul primei mașini lovite a fost rănit ușor și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au simțit că șoferul vinovat de producerea accidentului miroase a alcool. Au decis să îl testeze, iar rezultatul aparatului a fost de 0,83 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat.

Oamenii legii fac acum cercetări pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor